Revoltător! Un botoșănean și-a abuzat sexual copiii de 7 și 9 ani. Scene șocante povestite de partenera sa

În timpul consilierii psihologice, specialiștii au descoperit că cei doi copii ai cuplului au trecut prin traume greu de imaginat.

Un bărbat de 45 de ani din județul Botoșani a ajuns în arest pentru că și-ar fi abuzat sexual copiii. Cazul revoltător s-a descoperit după ce partenera individului a cerut ajutorul autorităților, pentru bătăi și umilințe.

Cei doi au împreună doi copii, o fetiță de nouă ani și un băiețel de șapte ani. În martie, femeia în vârstă de 40 de ani a sunat la 112 și a reclamat că partenerul său, în vârstă de 45 de ani, o lovește și că este agresiv verbal inclusiv cu copiii.

 

Femeia a relatat și că, beat fiind, individul s-ar fi dezbrăcat în fața celor mici.

Însă ce era și mai grav a fost descoperit câteva luni mai târziu, la terapia psihologică începută de specialiștii Protecției Copilului din Botoșani. Potrivit asistenților sociali, tatăl ar fi început să-și abuzeze sexual copiii în 2019 și nu s-a oprit până în primăvara acestui an, când partenera de viață a cerut ordin de protecție.

„Din relatările copiilor, au fost abuzuri și în anii anteriori. Mă refer la abuz fizic, cât și psihologic și sexual. Sunt la asistent maternal, adaptarea nu a fost ușoară având în vedere contextul traumatic pe care îl au în spate, dar evoluția este bună. Fetița merge la școală, au fost vizitați de mama lor”, a declarat Felicia Mihai, șef serviciu DGASPC Botoșani.

După ce a cerut ajutorul autorităților, mama copiilor a plecat la muncă în Germania, să poată strânge bani cu care să își cumpere o casă pentru ea și copii.

„Acest caz era în atenția noastră de la nașterea copiilor. Le duceam ajutoare, la un moment dat am văzut că fetița a fugit de noi. Am sesizat psihologul școlar care a discutat cu ea și a zis că nu este nimic. Când am întrebat ce se întâmplă în casa asta, el a zis că poate copilul se temea, citez, că are gâze în cap. Știți, mai sunt păduchi”, a precizat Mihaela Oniciuc, asistent social.

Odată cu descoperirea abuzurilor îngrozitoare, angajații de la Protecția Copilului au sesizat poliția și astfel individul a ajuns în arest.

Potrivit procurorilor, deocamdată nu s-a putut stabili de câte ori tatăl și-a abuzat copiii. În orice caz, el riscă până la 15 ani de închisoare.

Sursa: Pro TV

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 3 octombrie 2026: Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist

astăzi, 08:00

Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul s-a născut în Atena şi a fost unul dintre oamenii înţelepţi ai Areopagului din această prestigioasă cetate. Și-a desăvârș...

Polonia – România 6-0! România lui Hagi suferă cea mai dură înfrângere din ultimii 59 de ani!

Friday, 2 October 2026

Etapa a treia din Nations League le-a adus față în față pe Polonia și România, două selecționate care dezamăgiseră în startul acestei ediții. "Tricolorii" au &ici...

Un elev din Botoșani va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială din Kazahstan!

Friday, 2 October 2026

Gășpărel Marian Ștefan, elev al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi, va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială pe echipe, competiție care...