Revoltător: Familie de români, incendiată de un spaniol: "Să ardeți ca șobolanii!"

Presa din Spania publică povestea revoltătoare a unei familii de români stabilită în Valencia, victime ale unui individ care a încercat de mai multe ori să-i omoare, dându-le foc la casă. 

Drama prin care trece o familie de români stabilită în Valencia a impresionat toată țara, după ce au fost publicate detalii șocante. Un spaniol a încercat să-i omoare, dându-le foc la casă de două ori în numai câteva zile. Oamenii trăiesc într-o casă modestă din cartierul Natzaret.

Coșmarul prin care trec cei trei români

Luni, polițiștii locali din Valencia au anunțat că au salvat trei persoane de naționalitate română care au cerut ajutor dintr-o casă în flăcări, după ce un individ a blocat ușa cu mobilier și a incendiat locuința. Din fericire, aceștia nu au fost răniți. Agenții au reușit să salveze și câinele legat în lanț, aflat la un pas de moarte și el.

 

Miercuri noapte, atacatorul s-a întors și a legat cu o sârmă groasă ușa modestei case în care trăiesc Nicolae, împreună cu soția sa Dorina, și încă un prieten. Autorul s-a asigurat că aceștia nu pot ieși și a dat foc din nou.

"Ne-am gândit că în Spania trăim mai bine, dar cineva vrea să ne omoare", spune Nico, în vârstă de 57 de ani, în timp ce arată cu mâna tremurândă la obiectele arse.

"Să ardeți de vii, precum șobolanii!"

Omul a povevstit cu lacrimi în ochi scena oribilă: Bărbatul a auzit câinii lătrând, în jur de 02.00 noaptea. Nico dormea în camera cea mai apropiată de ușă. Stralucirea focului ilumina toată casa. Flăcările au devorat rapid un scaun și mai multe obiecte pe care cineva le-a îngrămădit sub una dintre ferestre.

Cei trei oameni au încercat să iasă, dar cineva legase ușa cu o sârmă groasă, blocând-o cu o bară de metal. Casa a devenit o capcană a morții din care era imposibil să scape. Barele de ferestre și intrarea blocată au împiedicat victimele să fugă. După ce perdelele din plastic au ars, fumul a pătruns în casă și situația a devenit extrem de complicată. Nico a încercat să deschidă ușa, cu ajutorul unui obiect, însă eforturile sale au fost în zadar.

În momentul în care au început să strige după ajutor, un bărbat aflat de partea cealaltă a ușii le-a strigat: "Nu plecați nicăieri. Să ardeți de vii, precum șobolanii!".

Citeste complet pe stiridiaspora.ro...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

Tuesday, 20 October 2026

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

Tuesday, 20 October 2026

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

Tuesday, 20 October 2026

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...