Refuzi un loc de muncă? Pierzi ajutorul social!

Cei care vor refuza un loc de muncă ori formarea profesională oferită prin agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă vor pierde imediat dreptul la ajutorul social, au decis deputații miercuri. Cei care vor pierde astfel dreptul la ajutor social vor putea să mai beneficieze din nou de el abia după un an.

Cei apți de muncă vor pierde dreptul și dacă se descoperă că ei sau alți membri ai familiei au obținut venituri din alte surse, iar refuzul de două ori al efectuării de muncă sezonieră în regim zilier va duce la aceeași consecință.
 
 
 
Dacă acum se ajunge la pierderea dreptului la ajutor social după trei refuzuri de a munci, deputații au acordat recent votul decisiv pentru pierderea acestui drept după ce beneficiarul refuză o singură dată un loc de muncă ori participarea la formare profesională. Modificarea va fi adusă prin Proiectul de Lege pentru modficarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, după ce documentul e aprobat prin decret de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.
 
"Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social", scrie în proiectul care a trecut miercuri de deputați, față de formularea actuală din Legea venitului minim garantat, unde se prevede refuzul repetat de trei ori.
 
Cei care vor pierde astfel dreptul la ajutor social vor putea să mai beneficieze din nou de el abia după un an, conform proiectului.
 
De asemenea, se va pierde dreptul la ajutorul social și în cazul în care se va constata că beneficiarul sau familia sa a realizat venituri din alte surse în perioada în care a primit banii de ajutor.
 
În fine, în proiectul votat de deputați se regăsește și ideea prestării de muncă sezonieră, ca zilieri, pentru beneficiarii firme ori persoane fizice autorizate/ întreprinderi individuale sau de familie care au nevoie de forță de muncă locală. Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă de a face astfel de muncă sezonieră va duce, de asemenea, la pierderea dreptului de ajutor social.
 
Atenție! Proiectul de lege privind ajutorul social NU se aplică momentan. Acesta mai trebuie promulgat prin decret de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial, atenționează Avocatnet.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...