Razie a polițiștilor în prima zi de Crăciun, soldată cu amenzi de 16.000 de lei și 6 permise reținute

La data de 25 decembrie 2022, în intervalul orar 17:00-21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune, împreună cu cei din cadrul subunităților de poliție, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare consumul de alcool.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 86 de persoane, au fost controlate 68 de autovehicule și au fost efectuate 57 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...