Raport preliminar al medicilor legiști în cazul de la Vlăsinești: micuța aruncată în toaletă s-a născut vie!

Anchetatorii au primit raportul preliminar al medicilor legiști în cazul de la Vlăsinești, iar rezultatele au fost șocante!

Autopsia a stabilit că bebelușul a murit asfixiat, semn că micuța era un bebeluș la termen și s-a născut vie.

Mama de 19 ani, din satul Sârbi, comuna Vlăsinești, a aruncat copilul în toaleta din curtea viitorilor socri, fiind găsit acolo de polițiștii alertați de cadrele medicale de la Maternitate.

Potrivit anchetatorilor, fata de 19 ani a fost internată sâmbătă la Maternitatea Botoșani, aceasta prezentând semnele unei sarcini recente, iar în paralel, în dimineața aceleiași zile, la domiciliul familiei concubinului acesteia, a fost identificat în toaleta din curte, cadavrul unui făt care prezența multiple urme de violentă.

Anchetatorii au reușit să afle că tânăra nu este din aceeași localitate și a fost plecată o perioadă la muncă în străinătate. Ei iau în calcul să fi rămas însărcinată acolo, iar când a ajuns acasă la prietenul ei, să fi încercat să scape de sarcină.

Prietenul femeii le-a spus polițiștilor că ea a ieșit afară dimineață, în jurul orei patru, iar când s-a întors era plină de sânge. Au sunat imediat la 112 și au cerut ajutorul unui echipaj medical, care a preluat-o și au transportat-o la Maternitatea Botoșani.

Acum fata riscă să fie condamnată pentru pruncucidere!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...