În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista care va fi distribuita pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.
Primăria Municipiului Botoşani anunţă categoriile de persoane care îndeplinesc următoarele condiții:
-sunt persoane vârstnice cu domiciliul în municipiul Botoșani, pensionari ai sistemului public de pensii care au împlinit sau împlinesc în cursul anului de referință vârsta standard de pensionare de 65 de ani;
-venitul net lunar provenit dintr-o pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular să fie mai mic sau cel mult egal cu 700 lei;
-nu realizează venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, respectiv indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat
-că începând cu data de 01.04.2019 pot depune la sediul Direcției de Asistență Socială Botoșani, în str. Săvenilor nr. 12, cererile pentru acordarea tichetelor sociale persoanelor - pensionari ai sistemului public de pensii din municipiul Botoșani conform prevederilor H.C.L. nr. 288/20 decembrie 2016, însoțite de copia actului de identitate și cuponul de pensie din luna anterioară.
Tichetele sociale vor putea fi ridicate de la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, din Piața Revoluției nr. 1, camera 2, începând din 8 aprilie 2019, respectiv a doua zi celei în care s-a depus cererea, între orele 8:30 – 16:30.
În situația în care beneficiarul nu se poate prezenta personal pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul său legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate, cât și al beneficiarului, în original.
Comunicat de presa
Primăria Botoșani: Se depun cererile pentru acordarea tichetelor sociale pentru pensionari
Stiri Botosani Thursday, 21 March 2019 SocialSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ajută-l pe Bogdan! S-a născut sănătos, însă după 5 zile viața lui s-a schimbat pentru totdeauna! (Foto)
Bogdan Gheorghe Sandu are doar 5 ani, dar viața lui înseamnă deja ani de luptă, intervenții chirurgicale și recuperare continuă. Diagnosticat cu paralizie cerebrală și tetrapareză spast...
Timp de patru zile: Mai multe aeronave militare vor survola Botoșaniul!
În contextul desfășurării campaniei de promovare a Forțelor Aeriene, aeronave IAR-99 Șoim și IAR-330 aparținând Bazei 95 Aeriană vor survola, în perioada 31 martie - 3 aprili...
Premii importante pentru secția de Actorie-Dorohoi a Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani! (Foto)
A treia ediție a celui mai mare concurs de teatru și scurtmetraje pentru elevi din județul Bacău, Cine Drama, a avut loc sâmbătă, 28 martie, la Buhuși. Concursul, organizat de Palatul Cop...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde