Poziție oficială a ucrainenilor români, adoptată la Botoșani

Consiliul Uniunii Ucrainenilor Români (U.U.R.), singura organizație parlamentară care îi reprezintă pe etnicii ucraineni în Consiliul Minorităților Naționale din România, în fața celorlalte autorități ale statului, precum și în cadrul Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, Consiliului Mondial de Coordonare a Ucrainenilor, întrunit la data de 29 ianuarie 2021, la Rogojești, jud. Botoșani a luat în dezbatere ultimele evoluţii de la frontiera Ucrainei și din regiune.

 

Uniunea monitorizează în permanenţă și cu atenţie evoluţiile situaţiei de securitate, fiind implicată activ în dezbaterile pe această temă în cadrul organizaţiilor internaționale în care este membră, contribuind inclusiv la procesul continuu de conturare a unor poziţii sau linii de acţiune, în funcție de competențele sale și dinamica situaţiei.

În acest context, U.U.R. subliniază importanța dialogului și susţine continuarea eforturilor diplomatice, ca unică modalitate de soluţionare a actualei crize, amintind, totodată, că interzicerea folosirii forţei şi a ameninţării cu forţa reprezintă unul dintre principiile fundamentale care guvernează relaţiile dintre state.

U.U.R. salută poziția României privind susţinerea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei, precum și demersurile şi declaraţiile oficialilor români pentru sprijinirea statului ucrainean, în contextul tensiunilor generate de concentrarea trupelor ruseşti la graniţele Ucrainei, reafirmându-și deschiderea pentru colaborare cu toate instituţiile competente ale statului român, prin punerea, în mod constant, la dispoziţia acestora de informări şi analize pertinente.

U.U.R. salută, de asemenea, angajamentul ferm și constant al UE și NATO în sprijinul aspiraţiilor europene şi euroatlantice ale Ucrainei, precum și continuarea eforturilor diplomatice privind detensionarea situației de securitate de la granița Ucrainei și a dialogului în vederea dezescaladării tensiunilor, cu respectarea principiilor fundamentale ale arhitecturii de securitate din Europa.

Consiliul Uniunii reamintește că populația României nu este ferită de impactul periculos al războiului informatic, propagandei, manipulării, răspândirii de știri și afirmații false, zvonuri și dezinformări deliberate. Prin urmare, informarea dintr-o sursă sigură este esențială în astfel de momente, precum și abordarea precaută a oricărei informații primite în mediul on-line, mai ales în situații în care aceste informații nu pot fi verificate.

(Comunicat de presă emis de Consiliul Rada U.U.R.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr prins cu o peste 100 la oră într-un sat din Botoșani, polițiștii l-au făcut pieton și au mai descoperit ceva!

astăzi, 13:30

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au surprins cu aparatul radar un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, care rula cu 129 km/h pe DJ297, în localitatea Sulița. ...

Bărbatul din Hudești, dat dispărut joi, găsit la o zi distanță într-un magazin!

astăzi, 12:46

Vești bune în cazul bărbatului din comuna Hudești, dat dispărut în cursul zilei de joi. Giosu Cornel, născut la 15 ianuarie 1985, a fost găsit vineri, 11 septembrie 2026, în sa...

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, lucrează la noul brand care va înlocui sigla Carrefour

astăzi, 10:37

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, care în acest an au preluat magazinele Carrefour din România, operațiune anunțată în premieră de Profit.ro, au început acum proceduril...