Polițiștii rutieri au împânzit drumurile, după tragediile din ultima perioadă. Amenzi de 15.000 de lei și 16 permise reținute, într-o singură zi

Biroul Rutier a organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, pe principalele artere din zona rurală din Botoșani, unde s-au înregistrat evenimente rutiere grave. Razia s-a finalizat cu amenzi de peste 15.000 de lei, dar și cu 16 permise reținute, arată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, în timpul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 100 de persoane și verificate 98 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale.

„De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere, dintre care 13 permise pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 2 permise, pentru conducere sub influența alcoolului, iar un permis a fost reținut pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor care aveau acest drept”, precizează IPJ Botoșani.


 

 

Spune-ne opinia ta