Polițiștii i-au întocmit dosar penal unui bărbat care avea o alcoolemie de 1,08 în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 din Dorohoi au oprit pentru control, luni, pe DJ 291, în comuna Leorda, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

A fost semnat contractul de execuție pentru lucrările privind Șoseaua de Centură a Botoșaniului! (Foto, Video)

Tuesday, 21 July 2026

Marți la amiază a avut loc semnarea contractului de execuție a lucrărilor privind Șoseaua de Centură a municipiului Botoșani prin Curtești, în primă fază fiind doar Varianta Ocolitoare...

Nemulțumiri strigate în fața Primăriei, părinții din Botoșani cer soluții și comunicare: „Sunt afectați cel mai mult copiii” (Foto, Video)

Thursday, 16 July 2026

În jur de 100 de părinți ai unor copii care învață la Școala Gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani s-au arătat nemulțumiți de cum sunt tratați de cei din conducerea Primări...

A picat (și) proiectul inițiativei cetățenești de interzicere a jocurilor de noroc, absențe „nemotivate” (Video, Foto)

Tuesday, 14 July 2026

Consilierii locali ai Primăriei Municipiului Botoșani s-au întrunit, marți, în ședință extraordinară convocată de Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani. Deși ședința s-...