Plimbare cu mopedul anchetată de polițiștii de frontieră

La sfârşitul săptămânii trecute, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice pe raza localității de frontieră Hilişeu Crişan, a efectuat semnalul regulamentar de oprire asupra un moped. Vehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani din judeţul Botoşani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că cele două vehicule nu figurează ca fiind înmatriculate sau înregistrate, iar bărbaţii nu dețineau permise de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

(Comunicat de presă)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 15 noiembrie: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv diaconul

astăzi, 08:00

Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe...

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...