Petrecerile zgomotoase cu manele, dedicații şi grătare în spațiul public au fost interzise într-un oraș din România

Timişorenii nu mai au voie să dea petreceri zgomotoase cu manele, dedicaţii şi grătare pe care sfârâie micii în spațiul public. Dispoziţia a fost dată marți seara chiar de primarul oraşului, Nicolae Robu, care anunţă sancţiuni drastice pentru cei care nu respectă ordinul.

Chiar şi cei care au funcţii de conducere şi dau dedicaţii vor fi pedepsiţi, spune edilul. Totuşi, nu este precizat cuantumul pedepselor şi nici cine le va aplica, sau ce se întâmplă dacă petrecerile nu sunt cu manele, ci cu alt gen muzical.

 

Primarul Nicolae Robu și-a anunțat angajații, printr-o notă internă, că începând de acum: „Se interzice folosirea pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, a grătarelelor, proțapurilor și altor ustensile de gătit cu foc deschis, generatoare de fum și degajatoare de mirosuri de bucătărie de intensintăți deranjante”, relatează publicația Opinia Timișoarei.

În plus, la niciun eveniment din oraș nu se vor mai putea asculta manele.

 „Se interzice interpretarea/difuzarea de manele pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, precum și practica anunțării de dedicații, indiferent cine și pentru cine le solicită”, se arată în nota trimisă Societății Piețe SA, Biroului Autorizare Activități Comerciale, Biroului Organizare Evenimente și Poliției Locale.

Deciziile au fost luate după ce pe rețelele de socializare au apărut mai multe filmulețe în care pot fi auzite manele și dedicații, făcute chiar și primarului Robu, la târgul din Piața Traian al Societății de Piețe, condusă de fostul său consilier Ionuț Nasleu, notează publicația citată.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...