Petrecăreți cu chef de scandal sancționați de către jandarmi

În acest weekend, jandarmii au intervenit la apeluri 112 și au aplicat amenzi în valoare totală de 8800 de lei, consumul de băuturi alcoolice fiind cauza favorizantă a producerii unor fapte antisociale.

Sâmbătă noaptea, un echipaj de jandarmi a intervenit la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, unde a identificat și sancționat contravențional trei persoane cu suma totală de 6400 de lei. Aflate sub influența băuturilor alcoolice, acestea au provocat scandal pe fondul nemulțumirilor generate de acordarea îngrijilor medicale și au adresat injurii și amenințări cu acte de violență personalului de specialitate, cu această ocazie deranjându-i și pe ceilalți pacienți care își așteptau liniștiți rândul.

 

Noaptea următoare, trei tineri au fost amendați pentru tulburarea liniștii publice pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani și au adresat injurii personalului de serviciu al unui bar. De asemenea, doi dintre ei au apelat nejustificat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, sesizând fapte inexistente, motiv pentru care au fost sancționați conform prevederilor legale, totalul amenzilor aplicate în acest caz fiind de 2400 de lei.

„Recomandăm cetățenilor să solicite prin apel 112 intervenția forțelor de ordine pentru luarea măsurilor legale în cel mai scurt timp  și descurajarea celor care săvârșesc fapte de acest gen”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...