Peste 60 de amenzi COVID aplicate de forțele de ordine ieri

Peste 60 de amenzi COVID aplicate de forțele de ordine ieri

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor și restricțiilor impuse în contextul epidemiologic actual. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), au fost aplicate peste 60 de sancțiuni, cumulând circa 15.000 de lei.

Pe raza întregului județ, au fost organizate șase acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 93 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate și 70 de mijloace de transport în comun, arată sursa citată.

„Echipele de control au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei, dintre acestea, 54 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 9 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea”, informează Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Au fost angrenați în verificări polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

„Vă reamintim faptul că la nivel național a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, precum și faptul că în intervalul orar 23:00-05:00 este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, cu unele excepții menționate în mod expres în actul normativ. Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă  de la 500 la 2.500 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile,  a jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator”, reiterează reprezentanta IPJ.

 

Spune-ne opinia ta