Peste 100 de mijloace de transport au fost controlate de oamenii legii în cadrul unei acțiuni la regimul silvic

În perioada 18 - 20 noiembrie 2022, polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Direcției Silvice au acționat pentru prevenirea și combaterea transportului de material lemnos și animale vii, pe raza întregului județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost controlate peste 150 de mijloace transport, inclusiv atelaje hipo.

„Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

De exemplu, un bărbat care se afla la volanul unei autoutilitare ce transporta material lemnos a fost oprit, în localitatea Huțani, pentru control și amendat.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că nu deținea aviz de însoțire a lemnelor.

„În cauză a fost dispusă confiscarea cantității de material lemnos, iar conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 de lei”, a adăugat Nenișcu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

Tuesday, 10 November 2026

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...