Pensionarul care a impresionat România: A donat spitalului, pentru bebeluşi, toate economiile strânse în 60 de ani!

Gestul unui pensionar din România e dovada vie că omenia poate schimba vieţi. Pentru că nu are copii, bătrânul a donat toţi banii pe care i-a adunat în cei 60 de ani cât a lucrat ca şofer, unei secţii de neonatologie. Cu 10 mii de euro a vrut să le dea o şansă la viaţă copiilor care se nasc prematur.

O casă modestă cu trei odăi, o maşină căreia îi e greu să-i mai numere anii şi patru capre. E averea lui Ion Cârstoiu, un pensionar de 72 de ani din Aninoasa, o comună din Argeş. Nu are soţie şi nici moştenitori, iar gândul că în tinereţe şi-a îndemnat iubita să renunţe la copilul pe care urmau să-l aibă împreună l-a urmărit mereu. Aşa că toţi banii pe care i-a strâns în 60 de ani cât a lucrat ca şofer i-a donat spitalului din Câmpulung. S-a gândit că cei 10 mii de euro le vor da o şansă la viaţă nou-născuţilor prematur, relatează Observator.tv.

 

ION CÂRSTOIU: Datorita acestui fapt am zis sa iau un incubator pentru nou-nascuti. Am fost satisfacut, am plecat asa cu o inima implinita.

Gestul bătrânului care a bătut în poarta spitalului ca să-şi lase toate economiile i-a impresionat pe medici şi pe vecini.

NICOLAE ALEXE, reprezentantul Spitalului Municipal din Câmpulung: Gestul batranului ne lasa fara cuvinte. Vor fi folositi pentru doua monitoare functii vitale la terapie itensiva si pentru un generator la neonatologie.

Pe incubatoarele care vor fi cumpărate din banii donaţi va fi scris numele lui Ion Cârstoiu. Pentru ca oamenii să nu uite că şi omenia salvează.

ION CÂRSTOIU: Am considerat ca banii astia daca eu nu-i mai pot folosi, sa-i folosesaca pentru sanatatea oamenilor. Să fie mai cinstiţi şi să aibă grijă de semenii lor.

Ion Cârstoiu face asta în fiecare zi. Din pensia lui de 1300 de lei pe lună îngrijeşte şi un adolescent cu probleme de sănătate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam: Părintele Ionică, o poveste din creștinătate

astăzi, 18:49

Comunitatea creștină își lua rămas bun de la unul dintre cei mai iubiți preoți: Părintele Ioan Alupoaiei. Părintele Ionică, așa cum l-au cunoscut toți cei care, vreme de peste 20 de a...

ISU Botoșani: 300 de locuri pentru tinerii care vor să devină pompieri!

astăzi, 18:21

În sesiunea septembrie – decembrie 2026, au fost scoase la concurs 275 de locuri de subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 de locuri de subofițer administrativ. Calendaru...

„Un Stradivarius la sat": Muzica clasică ajunge în comunitățile rurale din România

astăzi, 17:18

Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian) lansează proiectul cu un recital în satul care a fost un model de bună conviețuire între etnii Fundația ...