Orașe și sate vizate de razii ale polițiștilor. Acțiunile s-au finalizat cu sute de sancțiuni aplicate, permise și certificate reținute (fotogalerie)

În zilele de 29 - 31 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au desfășurat acțiuni în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Ștefănești, localitățile Mihăileni, Cândești, Lozna, Dersca, Vârfu-Câmpului, Pomârla, Ibănești și Cristinești pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere, care au ca principale cauze de producere, consumul de alcool și cel de substanțe psihoactive, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt și tâlhărie, a celor comise cu violență dar și verificări la mai multe societăți comerciale.

 

În cadrul acțiunilor au fost angrenați peste 159 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, care au acționat împreună cu jandarmi și polițisti de frontieră.

În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 385 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 654 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 221 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 125.895 de lei. 

„Totodată, pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost reținute în vederea suspendării, 21 permise de conducere și retrase, 9 certificate de înmatriculare”, a precizat Cosmin Horobeț, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.





 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...