Oameni care sfințesc locurile: Tabăra de vară "Copiii - inimi curate", la Dragalina

Întâlnirea, devenită tradiţie la Dragalina, a sfidat vremea capricioasă, aducând bucurie celor cincizeci de copii, care s-au bucurat de atelierele şi rugăciunile la care au luat parte. 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în perioada 23-29 iulie 2018, în Parohia Dragalina din comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani, s-a desfăşurat a treia ediţie a taberei de vară "Copiii - inimi curate".

Întâlnirea, devenită tradiţie la Dragalina, a sfidat vremea capricioasă, aducând bucurie celor cincizeci de copii, care s-au bucurat de atelierele şi rugăciunile la care au luat parte. Deschiderea oficială a taberei prin cuvântul de bun venit a fost urmată de participarea la slujba Paraclisului Maicii Domnului. La iniţiativa organizatorilor şi prin sprijinul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, copiii au primit tricouri personalizate, care să le aducă aminte de momentele frumoase din tabără.

 

În fiecare zi, tinerii au participat la Sfânta Liturghie, dând şi răspunsurile la strană. Alături de părintele paroh Florin Purice, au slujit şi prieteni dragi ai parohiei noastre: părintele Plugariu Ilie de la Parohia Podul Jijiei şi părintele Borcilă-Iftimescu Vasile de la parohia Doina. După servirea micului dejun, pregătit din dragostea doamnelor din Comitetul parohial, copiii au participat la prima sesiune de ateliere a zilei, coordonată de invitaţi de marcă: actori ai Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani, domnul Marius Rusu şi doamna Anamaria Chelaru, interpreta de muzică populară Ştefania Puiu, Trupa „Aşchiuţă” din Iaşi şi Natalia Holban, cadru didactic din Iaşi.

Începând cu ora 14:00, copiii şi invitaţii au servit împreună bucate delicioase la masa de prânz. Sesiunea a doua de ateliere s-a desfăşurat pe două grupe de vârstă, cei mici luând parte la activităţile coordonate de prezbitera Cătălina Purice, iar cei mari, alături de părintele paroh, au vizionat şi discutat pe baza materialelor video de prevenţie a consumului de alcool sau droguri.

Noutatea ediţiei din acest an a fost marcată de alcătuirea unui imn al taberei din grija şi dragostea Dorei Adăscăliţei, membră a Comitetului parohial. Acompaniamentul muzical al acestor versuri ne-a fost oferit de Ştefania Puiu.

Duminică, 29 iulie, după Sfânta Liturghie, copiii au fost premiaţi pentru participarea la activităţile organizate în cadrul taberei, organizându-se şi o tombolă. Bucuroşi de zilele petrecute împreună, ne-am despărţit mulţumind Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările oferite în această ediţie a întâlnirii „Copiii - inimi curate”. (Pr. Florin Purice, Ziarul Lumina)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

Monday, 5 October 2026

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

Monday, 5 October 2026

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

Monday, 5 October 2026

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...