Un tânăr de 22 ani a ajuns în Botoșani în miezul verii. Mai fusese plecat doi ani în Belgia, la Mouscron, până a început pandemia de coronavirus. El a fost impresionat de reacția botoșănenilor la adresa lui și a precizat că vrea să cunoască România cât mai mult, de aceea în fiecare pauză competițională dorește să viziteze câte un oraș.
Bosniacul Rijad Sadiku descoperă România cu ochii unui tânăr care știa despre țara noastră doar că l-a dat lumii pe Dracula. Fundașul central poate să facă o comparație între români, belgieni și bosniaci.
După primele luni mai dificile, de adaptare, ceea ce s-a observat și prin faptul că nu prea a jucat la FC Botoșani, Sadiku a prins cheag și a ajuns să spună că se simte ca acasă în nordul Moldovei.
Rijad a explicat într-un interviu acordat Libertatea de ce apreciază căldura oamenilor din România pe o vreme rece la Botoșani.
Libertatea: Rijad, cum îți merge în România?
Rijad Sadiku: În primul rând, mă simt bine. (râde) În ciuda celor 2-3 grade Celsius câte au fost la Botoșani deunăzi. Am început să joc, asta e important, am constanță, iar acest detaliu mă face să simt viața mai frumoasă. Uite, acum când vorbesc cu tine, sunt într-o scurtă escapadă la Iași, fiindcă am avut liber de la echipă.
– Și ce vezi?
– Văd biserica aceea importantă din Iași (n.red. „Sfinții Trei Ierarhi”). Am închiriat un apartament fix vizavi. Și văd și Palatul Culturii, este impresionant. Fac o poză în fața lui și vă trimit fotografia. Arată foarte frumos. Sincer, cu mâna la inimă îți spun, îmi dă o stare de bine. De aceea mă uit pe fereastră, fiindcă îmi place ceea ce văd.
„Românii, calzi, ospitalieri, ambițioși, curajoși”
– Cum e viața din Moldova României?
– E similar cu ceea ce știu eu din Bosnia. Ca trăiri, ca sentimente, nordul Moldovei mă face să mă simt ca acasă. În primele 2-3 luni mi-a fost un pic mai greu, ca să mă acomodez, dar acum sunt foarte bine. Doar că e foarte rece. Dar numai vremea e așa aici.
– La ce te referi?
– Uite, comparativ cu Belgia, am jucat acolo între 2018 – 2020, la Mouscron, oamenii au altă mentalitate. Belgia este top pentru fotbal, oferă condiții ireproșabile pentru a te dezvolta. Pe bune, la un club, nu mă refer la cele cu bani mulți, ci la cele medii, sunt 10 terenuri doar pentru antrenament. În România sunt condiții bune, decente, îmi place atmosfera de pe stadionul Giulești. Dar oamenii… Belgienii sunt reci, e foarte greu să-ți faci prieteni, să intri în legătură cu ei. Așa sunt ei. În estul Europei, e cu totul altfel cu oamenii. La Botoșani, mi-am făcut prieteni din prima zi! Și români, și alți străini. „Hai la un suc, vii?”, mi-au zis. În Belgia nu era așa.
– Preferi românii occidentalilor?
– Nu vreau să fac comparații, răi, buni, fiecare e cum este obișnuit. Mie românii îmi plac că sunt calzi, ospitalieri și au inimă. Îi văd pe pasionali, cu ambiție și curajoși. „Offf, drumurile lungi”
– Nu te sperie apropierea de Ucraina?
– În Botoșani totul este calm. N-am văzut mulți ucraineni refugiindu-se prin oraș. Ca să-ți răspund, nu simt niciun pericol.
– Te deranjează ceva în România?
– Nimic, nimic. Da, a fost o barieră din cauza necunoașterii limbii voastre, mai ales în primele 2-3 luni. Dar am învățat ceva românește, încep să înțeleg ceva mai mult. La antrenamente aproape tot. Asta și fiindcă am deprins franceza cât am stat în Belgia.
Interviul continuă pe Libertatea.