Miting pe 20 septembrie, la Botosani!

Sindicatele afiliate la Cartel Alfa Botosani vor protesta luni, 20 septembrie, in fata Palatului Administrativ, fiind asteptate sa participe, de la ora 14.00 la ora 16.00, intre 400 si 600 de membri, pana in prezent alaturandu-se Cartel Alfa sindicatele din cadrul Blocului National Sindical.

"In acelasi timp cu mitingul de la Botosani, se va organiza in fiecare judet din tara o actiune similara. Am ales intervalul orar 14.00-16.00 intrucat am mai avut organizate actiuni de proteste pana la ora 14.00 si sunt salariati care lucreaza numai de dimineata si nu puteau sa participe la astfel de actiuni. Aatunci, la solicitarea unor organizatii sindicale, s-a spus ca de aceasta data sa putem asigura si participarea celor care lucreaza de dimineata. In prezent sunt discutii si cu celelalte federatii sindicatele, daca vor participa si ele la miting la nivel judetean, si am inteles ca pana acum ni s-a alaturat BNS, si in functie de cerintele lor se va stabili daca va fi si un mars", a declarat Marius Orosanu, presedintele Cartel Alfa Botosani.

Sindicalistii spun ca odata cu aceasta actiune de protest vor putea vedea din partea membrilor de sindicat atat gradul de nemultumire fata de sistemul actual, cat si gradul de incredere pe care il mai au in liderii de sindicat.

"Daca vor fi mai multi sau mai putini participanti va fi in functie de doua elemente, in primul rand de gradul de nemultumire al salariatior si de modalitatea in care doresc ei sa-s exprime aeasta nemultumire, si pe de alta parte va arata gradul de incredere pe care il mai au liderii de sindicat din partea membrilor de sindicat, deci va fi un dublu barometru pentru noi. Dupa actiunea de luni vom trage si noi concluziile de rigoare si vom vedea in ce masura mai sunt posibile in Romania actiuni de protest de tipul mitingurilor", a adaugat Orosanu.
 

 

 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

astăzi, 20:04

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

astăzi, 18:38

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

astăzi, 17:35

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...