Ministrul Muncii: Mă gândesc la o majorare semnificativă a salariului minim. Românii noștri aleg să plece în străinătate din cauza salariului

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat joi, că se gândeşte la o majorare semnificativă a salariului minim pe economie, care ar trebui, în mod normal, să intre în vigoare de la începutul anului viitor.

Potrivit acesteia, salariul minim este o prioritate zero pentru Guvern şi un mare pas înainte comparativ cu modul în care s-au comportat alte guverne până acum.  „De obicei, majorarea salariului minim intră în vigoare la începutul anului viitor. De la 1 ianuarie, în mod normal, trebuie să avem o majorare a salariului minim. Eu mă gândesc la o majorare semnificativă a salariului minim întrucât creşterile de preţuri sunt mult peste ce s-a întâmplat în România în ultima perioadă", a declarat Raluca Turcan. 

 

Ea a subliniat că nivelul actual al salariului nu este doar insuficient, ci este şi factor generator de migraţie.  „Sunt probabil cel mai pro ministru pentru creşterea salariului minim în România. Românii noştri aleg să plece în străinătate din cauza salariului şi datorită serviciilor de care beneficiază în alte ţări. Nu mai putem accepta şi duce cu toţii, ca societate, acest nivel al salariului minim.”   Turcan a subliniat că, pentru prima dată, într-un guvern, într-un mandat de opt luni, la aceeaşi masă, patronate, sindicate, instituţii ale statului, au reuşit să ajungă la concluzia că salariul minim trebuie să crească.   Ministrul a adăugat că această creştere trebuie să fie făcută predictibil şi cât mai repede astfel încât mediul economic să poată să-şi pregătească activitatea pe anul următor şi, de asemenea, să nu fie făcută subiectiv, la presiunea diferiţilor factori, ci ancorată în nişte indicatori economici astfel încât şi în anii următori să putem evalua cum va evolua salariul minim.   Aceasta a menţionat faptul că toate confederaţiile patronale au ajuns la concluzia că salariul minim trebuie crescut şi s-a agreat, atât în discuţiile cu primul-ministru, cât şi în discuţiile cu patronatele şi sindicatele, ca până la finalul lunii octombrie să existe o primă formă de negociere a nivelului de salariu minim.

 În opinia ministrului, probleme principale sunt nivelul de salarizare, lipsa forţei de muncă, „acută şi deja cronică", pentru cele 40.00 de locuri de muncă „oferite pe masă" şi pentru 200.000 de cereri de locuri de muncă, dar şi pregătirea potenţialilor angajaţi, adesea deficitară.   Răspunsul Guvernului, a precizat ministrul, merge pe direcţiile: educaţie axată pe calificări şi competenţe prin întărirea învăţământului profesional dual, calificare şi formare profesională adaptate la nevoile de pe piaţa muncii, precum şi digitalizarea şi flexibilizarea relaţiilor de muncă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul lui Cristian Mungiu, după ce filmul "Fjord" a fost vizionat, în același timp, de peste 43.000 de spectatori: "Vă mulţumesc tare mult!”

Tuesday, 16 June 2026

Nu mai puțin de 43.440 de spectatori au fost prezenți la proiecţia unică organizată sâmbătă, 13 iunie, în 96 de cinematografe din România. "Filmele le facem pentru specta...

”Pontul” dezvăluit de un cunoscut microbiolog botoșănean: ”Laboratoarele nu îți vor spune asta!” / ”Taie o roșie în jumătate!”

Tuesday, 16 June 2026

Microbiologul Vania Atudorei împărtășește public o informație profesională, menită să arate dacă în casa ta există prea mult mucegai. ”Microbiologie acasă la tine fă...

Anchete după ce un adolescent de doar 14 ani s-a înecat într-un iaz din Dorohoi!

Tuesday, 16 June 2026

Apelul de urgență a mobilizat importante forțe de intervenție, însă, în ciuda eforturilor susținute ale salvatorilor și medicilor, viața băiatului de 14 ani nu a mai putut fi salv...

-->