Ministerul Muncii anunţă reintroducerea salariului minim diferenţiat în funcţie de studii şi vechime

Ministerul Muncii anunţă, marţi seară, după discuţia cu sindicatele, reintroducerea salariului minim brut garantat în plată diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, de 2.350 de lei brut, singura divergenţă fiind legată de data la care se va aplica măsura.

Premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Lia Olguţa Vasilescu şi Eugen Teodorovici s-au întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, cărora le-a fost prezentat proiectul de Hotărâre de Guvern privind creşterea salariului minim brut garantat în plată, pe economie: 2.080 de lei/lună, ceea ce înseamnă o creştere netă cu 100 de lei faţă de actualul.

 

"Totodată, s-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat în plată diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, concept care a mai fost aplicat în România înainte de anul 2011: 2.350 de lei brut, adică cu 13% mai mult faţă de cel câştigat de persoanele fără studii superioare sau cu vechime mai mică de 15 ani", arată Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă remis marţi seară Mediafax.

Ministerul condus de la Lia Olguţa Vasilescu menţionează că Executivul s-a arătat astfel deschis unei propuneri formulate de sindicate la ultima şedinţă a Consiliului Naţional Tripartit, propunere care este şi în programul de guvernare.

În urma discuţiilor purtate cu sindicatele şi patronatele, s-a ajuns la concluzia unanimă că majorarea salariului minim este necesară, singura divergenţă fiind asupra datei de la care se va aplica măsura, în condiţiile în care sindicatele au solicitat data de 1 noiembrie 2018, iar patronatele – 1 ianuarie 2019.

"Guvernul va lua o decizie în cel mai scurt timp posibil, care va fi comunicată public, astfel încât ordonatorii de credite şi companiile din România să pregătească punerea în aplicare a măsurii", potrivit sursei citate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident rutier, un tânăr de 22 de ani a fost transportat la spital! - FOTO

Thursday, 13 August 2026

Un tânăr de 22 de ani din Săveni, agent de poliție în cadrul IPJ Vaslui, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ungureni. În evenimentul...

VIDEO - Povestea impresionantă a unei familii din Botoșani: Opt copii și o casă plină de viață!

Thursday, 13 August 2026

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, lansează o nouă campanie în cadrul proiectului Dar pentru copii, dedicată unei familii numeroase care locuiește ...

Oierii amenință că merg la Bucureşti cu remorci cu bălegar şi cisterne cu lapte amestecat cu aracet. Ionică Nechifor: ”Nu ne bagă în seamă!"

Thursday, 13 August 2026

Preşedintele Asociaţiei Moldoovis, Ionică Nechifor, spune că fermierii vor merge la Bucureşti cu remorci încărcate cu bălegar, dar şi cu cisterne cu lapte amestecat cu aracet. Declara...