Mii de botoșăneni carantinați la domiciliu, autoritățile demarează verificări

Peste 4.000 de persoane din județul Botoșani sunt plasate în carantină la domiciliu, autoritățile demarând o acțiune de verificare a respectării măsurii, a informat marți Instituția Prefectului, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei curente a avut loc o ședință a Grupului de Suport Tehnic, referitoare la situația românilor care se întorc în țară de sărbători și cărora li se impune, în lipsa certificatului verde, carantinarea la domiciliu. Până la sfârșitul săptămânii, vor fi verificate toate persoanele față de care se dispune această măsură.

„Pentru că, în următoare perioadă sunt așteptați să sosească în țară mai mulți români, acțiunile de verificare a respectării măsurii de carantină la domiciliu vor continua și în perioada sărbătorilor de iarnă. Facem un apel la toți cetățenii să respecte măsurile de prevenție, să fie prudenți și să acționeze responsabil”, a afirmat prefectul județului, Dan Nechifor.

Regimul carantinei și condițiile pentru intrarea în România 

 

Spune-ne opinia ta