Măsuri intensificate de IJJ Botoșani, în weekend

În week-end-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii unor incidente nedorite pe timpul manifestărilor publice cu participare numeroasă, de natură religioasă și sportivă, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii și polițiștii de frontieră botoșăneni.

Sâmbătă, jandarmii vor veghea la respectarea fair-play-ului în timpul meciului de promovare în Liga a-III-a, disputat de echipele de fotbal C.S.O. Viitorul Darabani și Flacăra Erbiceni pe Stadionul orășenesc ,,Chirica Pușcașu" din Darabani.

 

Duminică, jandarmii vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale atât la Zilele comunei Corni, cât și la spectacolul anual ,,Hramul Bisericii Duminica Tuturor Sfinților" în comuna Pomârla.

Pe lângă prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și siguranței publice, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare, împreună cu personalul celorlalte structuri responsabile, pentru combaterea traficului și consumului de substanțe interzise pe timpul desfășurării manifestărilor publice, fapte de natură penală prevăzute de legislația antidrog.

„Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice, iar în situații care impun intervenția forțelor de ordine, să solicite sprijin în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112”, precizează într-un comunicat de presă Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...