Mașini trase pe dreapta și societăți comerciale verificate de polițiști în cadrul unei razii de amploare. Doar într-o zi au fost aplicate amenzi de peste 20.000 de lei

Miercuri, polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni preventive pe mai multe linii de activitate, pe raza întregului județ, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Scopul activităților a fost prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, descurajarea elementelor infracționale și combaterea fenomenelor cu impact stradal, avându-se în vedere și prevenirea comerțului ilicit cu produse alimentare și nealimentare.

 

Astfel, au fost legitimate peste 600 de persoane, 94 de societăți comerciale au verificate, iar pe linie rutieră, polițiștii au controlat peste 270 de autovehicule, efectuând în total, 62 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 22.000 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

„Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...