Mărturie tulburătoare. Fratele Alexandrei: „Singura care a vrut să o ajute a fost o asistentă, dar doctorița a dat-o afară din cabinet”

Fratele Alexandrei, gravida care a murit în Spitalul din Botoșani, a declarat că singura care a încercat să o ajute pe sora lui a fost o asistentă care s-a dus după o doctoriță, dar că aceasta a dat-o afară din cabinet. Bărbatul a spus că va da în judecată spitalul și medicii care nu au ajutat-o pe Alexandra.

De asemenea, a declarat că a primit o mulțime de mesaje de la oameni care au avut de suferit de pe urma acelorași medici.

„Poate dacă îmi scria mie, poate mă duceam acolo, reușeam să fac ceva. Eu am aflat dimineață de la mama mea că a murit. I-a scris soțului și a sunat-o pe mama. Ultimul mesaj i l-a dat mamei, atunci mama s-a urcat în mașină și s-a dus la maternitate, dar era prea târziu. Nu se aștepta nimeni, mama e și ea cadru medical, nu bag toate cadrele medicale în aceeași oală, sunt și medici dedicați. Dar pe aceștia nu pot să îi numesc medici. 

 

Cum poți spune când vezi că față aia te imploră să îi faci ceva și tu să îi spui să aștepte medicul curant. Și un criminal mai are milă câteodată. Singură care a încercat să facă ceva a fost o asistentă care a sunat medicii, s-a dus la cabinetul doctoriței și ea a dat-o afară din cabinet. Asistenta a încercat să aducă doctorița. Doctorița era acolo. Ce aștepta? Bani? Îi dădeam, dar cui să-i dau dacă nu a venit nimeni? De ce trebuie să se paseze responsabilitatea de la unul la altul? Am înțeles că s-a făcut prescripția medicală pe numele doctorului curant care era acasă. 

Mulți oameni au pățit la fel, dar au avut fericitul caz să nu se întâmple tragedii. Mulți se revoltă pentru că au trăit pe pielea lor, mi se și blochează telefonul cu mesaje cu cazuri pe care le-au pățit și ei, foarte multe cazuri, cam aceiași doctori. Nu e prima dată când se întâmplă, dar ei au avut noroc și au trăit. O să dau în judecată spitalul și medicii, ei trebuie să plătească, să fie pedepsiți penal. Vreau să văd că fac ani și de pușcărie, să se facă dreptate, să nu mai pățească altcineva așa ceva”, a declarat la Digi24 Vlad Miron, fratele Alexandrei.

Managerul interimar al Spitalului Județean, unde Alexandra a murit după ce șapte ore nu a primit nicio îngrijire medicală, a demisionat. Președintele Consiliului Județean a cerut și demisia medicului curant și a celui de gardă care nu au dat dovadă de empatie față de gravida care avea nevoie de ajutor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Minorele plecate dintr-un centru din Botoșani au fost găsite!

astăzi, 08:29

Pe 7 septembrie, în jurul orei 2:40, în urma activităților complexe de căutare desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cele două minor...

Mesajul inspectorului școlar general către elevi, profesori și părinți: ”Să facem împreună din anul școlar 2026 -2027 un an al construcției temeinice!”

astăzi, 08:18

Bogdan Suruciuc, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a transmis în această dimineață un mesaj către toți actanții din Educația botoșăn...

Cum arată sistemul de învăţământ la începutul unui nou an şcolar: Numărul elevilor a scăzut de la an la an, numărul profesorilor a crescut

astăzi, 07:50

Noul an şcolar începe cu mai puţini elevi, dar cu efective de profesori în creştere. În acelaşi timp, abandonul şcolar şi rezultatele la examenele naţionale se îmbunăt...