Mărturia cruntă a unui dascăl din Botoșani, a cărui fericire a fost răpită de COVID: „Mama noastră nu a mai vorbit o lună"

Un cunoscut dascăl din Botoșani a povestit, în cadrul ediției de miercuri a unei emisiuni produse de Antena 3, despre drama de a-și fi văzut unica soră condusă spre cimitir fără o înmormântare creștinească, fiind răpusă de Covid-19, și fără să își ia rămas bun, ea însăși fiind infectată cu aceeași viroză. Florentina Dănilă, care a demisionat din postul de învățătoare la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” în urma trăirilor nefaste, a explicat cum a trăit cel mai mare șoc al vieții ei.

 

„Am primit un telefon de la o prietenă care îmi dădea numărul cuiva din spital pentru că nu găseau numărul meu și mi-a răspuns o doamnă asistentă și mi-a spus 'Ne pare rău, sora dvs. a decedat'. Din momentul acela a început calvarul unei înmormântări absolut inumane. Am avut noroc de o rudă, de un verișor foarte bun, care și-a asumat răspunderea, pentru că eu eram în izolare.

Au venit la poartă vecini, cunoștințe - vă dați seama, în 41  de ani a învățat copiii atâtor oameni - și au adus lumânări, flori, coroane. Eu am ieșit foarte puțin, numai până la mijlocul curții. Nu vreau să mă gândesc ce a fost în acel sicriu și cum a fost, sora mea băgată în acel... Acesta a fost protocolul, deși nu am înțeles și nu voi înțelege niciodată de ce a trebuit să o îngrop ca pe un câine, pentru că, atât cât am priceput eu în toată durerea mea, acest virus se transmite pe cale respiratorie, de aia purtăm măști.

Și am mai înțeles în ultimul timp că virusul nu se ia de pe suprafețe, cum se bănuia la început. Deci, dacă acel trup chinuit care a plecat departe, nefiind pe nimeni drag alături, care a plecat cu niște imagini apocaliptice, văzând în spital cum erau cei din spital echipați, nu am înțeles de ce acel trup a trebuit să fie atât de chinuit până la capăt. Pentru că totul a fost sigilat, eu nu am văzut-o, am văzut numai sicriul - a trecut mașina pe la poartă și am avut și o aprobare specială pentru două ore, fiind cimitirul foarte aproape și eu fiind pe final de boală, cu condiția să fiu foarte bine echipată și să nu mă apropii de nimeni. Mama mea, după ce i-am dat vestea, o lună nu a mai vorbit și nu am putut să o scot nici măcar la poartă să vadă sicriul”, a spus Florentina Dănilă.

Videoclipul este disponibil pe site-ul Antenei 3.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...