Marius Budăi: A fost suplimentat bugetul care permite angajarea șomerilor de peste 45 de ani și a ucenicilor

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) va suplimenta fondurile destinate angajării şomerilor în vârsta de peste 45 ani, a ucenicilor, a şomerilor unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Marius Budăi.

Potrivit acestuia, bugetul MMPS, la capitolul "Asistenţă socială", a fost majorat, în urma rectificării bugetare, cu 400 de milioane de lei, astfel încât angajatorii vor putea încheia noi convenţii pentru angajarea categoriilor sociale vulnerabile.

 

„Fondurile erau suficiente până la sfârşitul anului, dar prin această rectificare bugetară sunt şi bani suplimentari pentru a încheia noi convenţii. PSD îşi doreşte să sprijine mediul de afaceri, să păstreze locurile de muncă din sistem, dar şi să creeze alte locuri de muncă. Sprijinim mediul de afaceri, astfel încât să îşi califice oamenii la locul de muncă prin măsura uceniciei", a afirmat Budăi.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă durată primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, în condiţiile prevăzute de art.85 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, statul subvenţionează cheltuielile cu forţa de muncă pentru încadrarea de persoane cu handicap, pentru angajarea şomerilor care în termen de cinci ani de la angajare îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau limită de vârsta, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensie anticipată.

În acelaşi timp, din bugetul MMPS se subvenţionează angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, acordând o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare pentru fiecare ucenic angajat in baza contractului de ucenicie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul găzduiește întâlnirea anuală a președinților filialelor județene ale SSMR și a inspectorilor de matematică!

astăzi, 20:42

Municipiul Botoșani găzduiește, în aceste zile, reprezentanți ai comunității profesionale implicate în dezvoltarea educației matematice din România. În perioada 17&nd...

Iftime i-a pus gând rău lui Șumudică înaintea meciului dintre CFR Cluj și FC Botoșani!

astăzi, 18:45

CFR Cluj va da piept cu FC Botoșani în această etapă, într-un meci programat sâmbătă, de la ora 17:30, pe stadionul din Gruia. Va fi ultima rundă disputată în Superli...

UE propune interzicerea accesului la rețele sociale pentru copiii de sub 13 ani!

astăzi, 17:46

Comisia Europeană va propune, joi, „KIDS ACT” al UE, care va interzice rețelele sociale pentru utilizatorii sub vârsta de 13 ani și conturile personale sub vârsta de 15 ani....