Mare atenție! Vești importante pentru toți pensionarii: Cum vă puteți pierde dreptul la pensie. Este interzis să faceți asta

Cei care se pensionează mai devreme, înainte să fie eligibili pentru pensia de limită de vârstă, nu mai pot câștiga aceste venituri pentru că riscă să piardă dreptul la pensie.

Pensionarea anticipată şi cea anticipată parţială se pot obţine de către femei şi bărbaţi deopotrivă, dacă îndeplinesc condiţiile din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Aşa cum le spune şi numele, aceste două tipuri de pensionări dau posibilitatea de a ieşi din câmpul muncii ca pensionar mai devreme decât ar fi cazul.

 

Aceeaşi Lege a pensiilor interzice însă cumulul acestor tipuri de pensie cu anumite venituri. Dacă autorităţile descoperă că interdicţiile nu sunt respectate, dreptul la pensie e suspendat în ziua următoare momentului când au început să fie cumulate respectivele venituri.

În primul rând, cine e pensionat anticipat nu mai poate lucra în baza unui contract de muncă, veniturile salariale neputând fi câştigate cu cele din pensia anticipată/parţială.
 
De asemenea, nu se poate cumula salariul dintr-un raport de serviciu cu pensia anticipată/parţială. De exemplu, funcţionarul public nu mai poate continua munca şi primi şi pensie anticipată în acelaşi timp.

Pensia anticipată/parţială nu se poate cumula nici cu veniturile din activităţi în funcţii elective, exceptând indemnizaţia de consilier local/judeţean. De asemenea, nu se poate cumula nici cu veniturile obţinute din numirea în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului.

De asemenea, cumulul este interzis şi cu veniturile obţinute de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti.

Pensia anticipată se poate obţine cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare. Spre deosebire de pensia anticipată simplă, la pensionarea anticipată parţială e nevoie de un stagiu de cotizare ceva mai mic, scrie avocatnet.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...