Luna iunie începe cu o minivacanță de 5 zile. Câte libere legale mai sunt până la sfârșitul anului

Luna iunie începe cu o minivacanță de 5 zile pentru angajații de la stat, întrucât se face punte între zilele libere legal 1 iunie - Ziua Copilului, și 5 iunie - Rusalii, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern la sfârșitul anului trecut.

Ziua Copilului și Rusaliile sunt sărbători legale și se acordă zile libere pentru toți angajații. Dar 1 iunie pică joi, iar Rusaliile (4 și 5 iunie), duminică și luni, astfel că se va face o punte, iar bugetarii vor fi liberi și vineri, 2 iunie.

 

Guvernul a decis la sfârșitul anului trecut ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie zile libere pentru bugetari, pentru că acestea erau între o zi de sărbătoare și weekend, rezultând astfel 3 minivacanțe.

„Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese”, a precizat în decembrie Ministerul Muncii, citat de Digi24.

Bugetarii ar urma să recupereze zilele oferite ca punte între sărbători și weekend-uri. Câte zile libere mai sunt în 2023 1 iunie, 2 iunie: Ziua Copilului (joi, vineri) 4 iunie: Rusalii (duminică) 5 iunie: A doua zi de Rusalii (luni) 14 - 15 august: Adormirea Maicii Domnului (luni, marţi)  30 noiembrie: Sfântul Andrei (joi) 1 decembrie: Ziua Națională a României (vineri) 25 - 26 decembrie - Crăciunul (luni, marţi).

În total, anul 2023 va avea 17 zile libere.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...