Jandarmii, polițiștii și pompierii vor fi prezenți la meciul amical de fotbal disputat între FC Botoșani și Dacia Buiucani

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, va asigura ordinea și siguranța publică la meciul amical de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Dacia Buiucani, disputat în această după-amiază pe Stadionul municipal Botoșani, începând cu ora 18:00.

Publicul va avea acces pe stadion începând cu ora 16:00, intrarea fiind liberă.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată a arenei sportive, pe traseele de afluire și defluire a spectatorilor precum și în zonele de filtrare și control de la porțile de acces în stadion.

 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, activitățile privind accesul, îndrumarea și supravegherea publicului in stadion, precum și paza vestiarelor se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.

Pentru prevenirea introducerii în stadion a obiectelor interzise, reprezentanții firmei de securitate vor efectua un control corporal preventiv asupra spectatorilor, înaintea permiterii accesului în stadion.

Spectatorilor le este interzis să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor de către forțele de ordine, să arunce asupra jucătorilor, forțelor de ordine sau altor spectatori cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc, să escaladeze gardul care delimitează terenul de joc, să profereze ori să scandeze injurii sau să amenințe cu acte de violență.

Jandarmii recomandă spectatorilor să adopte un comportament civilizat, în spiritul fair-play-ului, să nu se implice în acțiuni de tulburare a ordinii și siguranței în incinta stadionului și să solicite în cel mai scurt timp intervenția jandarmilor în cazul producerii unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională.             

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...