Invitație la Hramul Bisericii Izvorul Tămăduirii din municipiul Botoșani!

Rugăciune, sărbătoare, dar și agapă cu sarmale, cozonac și ouă roșii în ziua în care credincioșii prăznuiesc izvorul Tămăduirii.

Vineri, în Săptămâna Luminată, Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani își serbează hramul.

Astăzi, 24 aprilie 2025, începând cu ora 17.00, se va săvârși, cu sobor de preoți, Vecernia Mare a Hramului și Litia.

În ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii, vineri, 25 aprilie 2025, începând cu ora 7.00, se vor oficia următoarele slujbe: Utrenia, Sfânta Liturghie și Sfințirea mică a apei, spre folosul sufletesc și trupesc al credincioșilor.

 

Atât seara la vecernie, cât și în Vinerea Luminată, credincioșii se pot închina la Icoana făcătoare de minuni „Portărița”, care se află în Biserică. Este o copie realizată la Muntele Athos în anul 2016.

”Gospodinele parohiei, dar și alți făcători de bine, vor pregăti pentru toată lumea prezentă la aceste slujbe: sarmale, cozonac, pască, ouă roșii, dar și alte bunătăți. Bineînțeles nu va lipsi vinul pentru cei mari și sucul pentru cei mici”, a transmis preotul paroh Daniel Țăranu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...