Femeie găsită fără suflare în propriul apartament. Ar fi decedat în urmă cu o săptămână

O femeie de 61 de ani din municipiul Botoșani a fost descoperită fără suflare în apartamentul propriu, miercuri seară. Potrivit locatarilor din bloc, botoșăneanca nu a mai fost văzută de circa o săptămână, iar dinspre locuința acesteia provenea un miros specific corpului aflat în putrefacție, care a determinat vecinii să apeleze la 112.

Este vorba despre o femeie domiciliată în cartierul Bucovina, în apropiere de Școala Generală „Grigore Antipa”, la etajul I al unui bloc. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 19:00. La fața locului au ajuns criminaliști, precum și cadre medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță, însă cele din urmă nu au putut decât să constate decesul.

În jurul orei 19:30, o echipă de specialiști ai Serviciului de Medicină Legală a preluat corpul în vederea supunerii spre autopsie, pentru stabilirea cauzei morții. Poliția a demarat cercetări in rem, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor survenirii decesului.

Se efectuează necropsia, însă nu avem suspiciuni cu privire la deces. S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”, precizează inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.