Imaginea sfâșietoare din ziua în care Alexandra a lipsit de la propria aniversare - Foto

Ar fi împlinit 26 de ani și ar fi petrecut, ca în alți ani, alături de copii și de soțul iubit, de care își legase destinul în urmă cu exact șapte ani. Ar fi primit urări de sănătate, ar fi suflat în lumânări și ar fi fost înconjurată de prieteni.

Nimic din toate acestea nu s-a mai mai întâmplat ieri, când Alexandra Ivanov ar fi trebuit să își sărbătorească ziua de naștere. Doar lumânările au ars continuu, dar nu pe tortul aniversar, ci pe mormânt. În jur, doar chipuri scăldate în lacrimi, părinți nemângâiați, copii sfâșiați de dorul de mama și un soț care încă nu știe să le explice celor mici de ce mama nu mai vine acasă.

”Încă ne rugăm pentru sufletul roabei lui Dumnezeu Alexandra și pentru tot neamul ei cel adormit”.
 



La Cimitirul Bisericii ”Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din municipiul Botoșani a fost aseară o durere nesfârșită. Preoți care în urmă cu șapte ani au fost prezenți la cununia dintre Alexandra și Gabriel au venit din nou, acum, pentru slujba Parastasului. Nimeni nu înțelege nici astăzi cum a fost posibil să moară o fată atât de tânără, atât de bună, atât de luminoasă la chip și la suflet.

”Cum a fost ultima ta zi de naștere? Poate ai avut tortul tău preferat, cu ciocolată și decor cu fructe, scria numele tău pe el și îți aduci aminte momentul în care ți-ai pus în gând o dorință și ai suflat în lumânări.  Ai primit un val de aplauze și felicitări, gânduri bune să ți se împlinească tot ce îți dorești. Te-ai îmbrățișat cu cei dragi și v-ați bucurat că sunteți împreună, ziua ta a fost prilejul să vă faceți timp să vă vedeți”, a spus plină de durere o bună prietenă a Alexandrei, Diana Elena Siminciuc.

Cuvinte scrise în ziua în care Alexandra ar fi trebuit să aibă parte de o dublă bucurie: ziua ei și ziua aniversării nunții cu soțul ei.

”Așa e că visezi și tu ca de ziua ta să nu faci nimic, să te odihnești și cei dragi să se ocupe de toată organizarea? Alexandra a primit astăzi musafiri care s-au organizat să îi facă slujbă de Parastas la cimitir, apoi o întâlnire festivă în fața Prefecturii din Botoșani”, a adăugat prietena îndurerată.

O seară tristă, în care s-a plâns, s-a aplaudat, s-au rostit vorbe înecate în furia reținută a unei nedreptăți fără margini.

”…câteva ore mai târziu, mulțimea din jurul meu a început să aplaude cadențat. Mijlociul Alexandrei se oprește din joacă, ridică privirea și aplaudă și el, ca la un spectacol, neînțelegând că e spectacolul trist al copilăriei lui. Fetița poartă un tricou cu chipul mamei sale și "nu am aer", la fel și prietenele ei. Cel mic merge, cade, iar se ridică, o mulțime de brațe îi oferă sprijin, dar nu sunt brațele Mamei. În mijlocul mulțimii, în fața portretului mamei, soției și prietenei care a trecut la Domnul la doar 25 de ani, zeci de lumânări sunt aprinse. Nu le va stinge nimeni”, povestește Diana Elena Siminciuc.
 



Aseară, fiica Alexandrei și-a îmbrățișat mama într-o fotografie. O imagine sfâșietoare pe care nu trebuie să o uităm. O tânără de 26 de ani a murit, însărcinată cu al patrulea prunc, pentru că în Maternitatea din Botoșani nimeni nu i-a auzit durerea îndelung strigată. Alexandra a cerut milă, a cerut ajutor. În zadar. S-a atins ca o muceniță, cu gândul la copiii pe care nu avea să îi mai strângă niciodată în brațe. 




Copiii Alexandrei au nevoie de o mângâiere. Au nevoie de un cămin sigur.

Dacă vrei să fii parte din Visul Alexandrei, acela de a construi o casă în care să crească frumos copiii ei, poți dona și tu, astfel ca sărbătoarea Crăciunului să îi găsească pe cei mici în căminul lor.

RON: Ivanov Daniel Gabriel

RO52BTRLRONCRT0666984301

REVOLUT și BT PAY: +40 (747) 459 949

PAYPAL:www.paypal.me/ivanovdanielgabriel


Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ISU Botoșani: Încă o noapte cu temperaturi extreme. Respectați recomandările!

astăzi, 19:17

Grija față de modul în care acestea sunt exploatate este foarte importantă. Pentru a preveni incendiile, ISU recomandă respectarea următoarelor recomandări: - verificați sobele, can...

Doliu în Educație: Un profesor iubit de elevi, dintr-un liceu din județ, a trecut în neființă!

astăzi, 18:35

Colectivul de cadre didactice al Liceului Tehnologic  „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona regretă trecerea la cele veșnice a fostului coleg: „Cu profundă tristețe a...

Dar din dar pentru botoșăneni de toate vârstele, la Casa „Irina” din Botoșani: „La mine nu mă mai gândesc, ci doar la el, să-i asigur cele necesare!”

astăzi, 18:00

Au venit și mame care au mai mulți copii sau cu copii cu grave probleme de sănătate. Oameni în vârstă au venit și și-au ales haine călduroase, de care s-au bucurat tare mult, iar c...