IJJ Botoșani, alături de elevii din școlile botoșănene

Ultima săptămână a primului modul de învățare din anul școlar 2022 - 2023 a fost un bun prilej pentru jandarmii botoșăneni de a desfășura campania preventivă ,,Adolescență fără delincvență!".

Cu această ocazie, au fost organizate 11 activități preventiv-educative în unitățile de învățământ preuniversitar din responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, fiind aduse în discuție subiecte precum: îmbunătățirea disciplinei în școală, prevenirea victimizării, eliminarea faptelor cu violență, absenteismul școlar și bullying-ul în rândul elevilor.

 

De asemenea, dialogul cu elevii a urmărit conștientizarea consecințelor adoptării unor comportamente antisociale, expunerii nejustificate pe rețelele de socializare, precum și riscurile consumului de droguri atât asupra sănătății,  cât și din punct de vedere al urmărilor legale.

„Nu în ultimul rând, elevii au fost sfătuiți să se informeze doar din surse sigure, oficiale, iar în cazul unor nelămuriri, să solicite precizări de la personalul didactic sau de la reprezentanții structurilor de ordine și siguranță publică”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...