Identitate românească falsă cumpărată cu 200 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.

În data de 28 octombrie, în jurul orei 20:20, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani, care se deplasa cu un microbuz către Germania.

 

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, oamenii legii descoperind asupra bărbatului o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimate fotografia şi datele de identificare ale bărbatului.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a obţinut documentul cu ajutorul unui conaţional, în Germania, unde se afla la muncă, plătind pentru document 200 de euro. A acceptat documentul ştiind că este falsificat pentru a putea obţine un loc de muncă şi pentru a-şi prelungi dreptul de şedere pe teritoriul Uniunii Europene”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul S.T.P.F. Botoșani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...