Gen sau Sex în noile buletine? Contează sau nu? Ce spun sociologii

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, susţin că modificarea este una formală şi că ea este urmarea aplicării Hotărârii de Guvern nr. 295/2021 care, în anexe, specifică atât forma, cât şi conţinutul pe care trebuie să le aibă cărţile electronice de identitate, ca şi cele obişnuite, fără suport electronic. Noile documente au doar două forme pentru „Gen”, adică F, pentru feminin, şi M, pentru masculin. „Nu există niciun fel de altă intervenţie”, a spus Cătălin Giulescu, directorul general al Evidenţei Populaţiei din cadrul MAI. Regulamentul UE prevedere că ar trebui să fie utilizat şi termenul X, o opţiune neutră de gen. O aliniere la cerinţele europene lasă prin urmare uşa deschisă apariţiei celui de-al treilea gen şi este baza controversei în spaţiul public.    Polemicile iscate i-au făcut pe reprezentanţii MAI să dea înapoi.

 „Orice opţiune este posibilă. Vom analiza cu foarte mare atenţie şi este foarte posibil ca menţiunea respectivă să fie «Sex». Pe de altă parte, trebuie spus că Regulamentul UE precizează în preambul la punctul 24 de Sex şi la punctul 27 de Gen. Totodată, în partea dispozitivă, în articolul 3 alineatul 2 în paragraful 2 veţi vedea că utilizează expressis verbis expresia Gen, adică avem o dispoziţie expresă”, a atras atenţia reprezentantul MAI. Te poţi declara şi altceva decât femeie sau bărbat?“  Pentru sociologul Gelu Duminică, toată această controversă este un nonsubiect, de vreme ce legislaţia românească prevede clar că există doar două sexe: femei şi bărbaţi. „Când nu avem probleme, ni le creăm singuri. Există în legea din România, în momentul de faţă, posibilitatea să te declari altceva decât bărbat sau femeie? Dacă nu, atunci despre ce vorbim? Sunt două sinonime: gen şi sex. Că noi vedem altceva, asta spune ceva despre noi nu despre sărmanele cuvinte”, subliniază sociologul. Marea problemă nu este „sex” versus „gen”, adaugă specialistul, ci ceea ce consideră unii că înseamnă „gen” şi ceea ce consideră aceiaşi oameni că înseamnă „sex”. Dacă vă aduceţi aminte, cei care în momentul de faţă se arată oripilaţi de posibila introducere a termenului de «gen» în buletin erau împotriva educaţiei sexuale, a terminologiei de educaţie sexuală. Şi ziceau s-o numim altfel. Cu toate că s-a încercat atunci să se explice că vorbim doar de diferenţele biologice pe care femeia şi bărbatul le au şi că nu înseamnă că-i învăţăm pe copii să facă sex. Ci doar de diferenţa de gen (râde). Pentru că, în mintea lor, sex însemna doar act sexual. În momentul de faţă, acelaşi cuvânt nu mai are conotaţie sexuală, ci are o conotaţie de diferenţă de gen. Putem să-i invităm să se hotărască? Ori e una, ori e alta. Ori sunt amândouă. Pentru că, în accepţiunea mea, sunt amândouă, în funcţie de contextul în care cuvântul este folosit”, mai spune Gelu Duminică. 

 

Spune-ne opinia ta