Fără soluții certe, Budăi anunță că a ”coborât în stradă” pentru a discuta cu protestatarii: ”Am fost și voi fi mereu deschis la discuții cu sindicatele”

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, anunţă că a discutat cu reprezentanţi ai Uniunii TESA din Sănătate, care pichetează, vineri, Ministerul Muncii, solicitând eliminarea discriminărilor salariale.

Ministrul Marius Budăi a precizat că ”am fost şi voi fi mereu deschis la discuţii cu sindicatele, în vederea găsirii unor căi rezonabile pentru soluţionarea revendicărilor”.

”Am fost şi voi fi mereu deschis la discuţii cu sindicatele, în vederea găsirii unor căi rezonabile pentru soluţionarea revendicărilor acestora! Astăzi am coborât, din nou, în stradă, în faţa Ministerului Muncii, pentru a discuta cu membrii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate, afiliată la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian”, a afirmat Marius Budăi, vineri, într-o postare pe Facebook.

 

Uniunea TESA din Sănătate pichetează Ministerul Muncii, pentru a reclama inechitatea salarială din sistem.

Sindicaliştii solicită eliminarea discriminării în cadrul noii legi a salarizării din sănătate pentru personalul TESA si pentru toate categoriile de salariaţi care au suferit ca urmare a aplicării Legii 153/2017, dar şi ca personalul nemedical din spitale să fie cuprins în Anexa Sănătate, în noua lege a salarizării, şi să nu mai fie separat de partea medico-sanitară. De asemenea, ei cer să nu scadă niciun venit aflat în plată, în momentul intrării în vigoare a noii legi a salarizării, deblocarea posturilor în sistemul sanitar, ca sporurile în sănătate să fie raportate la salariile aflate în plată, dar şi acordarea voucherelor de vacanţă tuturor salariaţilor din sănătate prin plata acestora de la bugetul de stat.

Alte revendicări se referă la revenirea la indemnizaţia de hrană neimpozitată prin acordarea de carduri sau tichete de masă, actualizată la 40 de lei/zi; acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase pentru toţi angajaţii unităţilor sanitare de mono specialitate în care activitatea se desfăşoară în condiţii de pericol – Pneumoftiziologi (TBC), Psihiatrie şi Boli Infecţioase şi introducerea drepturilor de acordare a sporurilor pentru tot personalul (medical şi nemedical) care lucrează în spitalele de acest tip şi în Regulamentul Sporurilor, clarificarea situaţiei structurilor de Managementul Calităţii (SMC), eventual introducerea în categoria de personal auxiliar-sanitar, având în vedere că au angajaţi şi medici, conform Ordinului 1312/2020.

”Uniunea Sindicatelor Tesa Din Sanatate aşteaptă publicarea proiectului de lege a salarizării pe data de 15 iulie 2023, aşa cum a fost anunţat, iar în funcţie de cum va arăta acesta, va acţiona prin toate mijloacele legale pentru stoparea discriminării, susţinerea revendicărilor şi restabilirea drepturilor acestor salariaţi din sistemul sanitar, în caz contrar vor relua acţiunile de protest, care ar putea culmina cu greva generală”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, demonstraţia este menită să atragă atenţia ministrului Muncii şi guvernanţilor că o nouă discriminare a unor categorii de salariaţi din sistemul sanitar, în noua lege a salarizării, este de neacceptat, scrie News.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie: Un botoșănean de 33 de ani a murit după ce două autoutilitare s-au ciocnit frontal!

astăzi, 20:10

Un bărbat de 33 de ani, din județul Botoșani, a murit, joi, într-un accident rutier produs între două autoutilitare care s-au ciocnit frontal. ”Astăzi, în jurul orei 15...

Copiii din Dorobanți au învățat alături de polițiști regulile de circulație!

astăzi, 20:00

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nicșeni au organizat o activitate preventiv-educativă dedicată preșcolarilor Școlii Gimnaziale „Mihai Constantinescu” Dorobanți avâ...

Surpriză uriașă! Valeriu Iftime vrea un star din Superliga la Botoșani: ”Dacă vine la noi o să plece pe bani grei”

astăzi, 19:30

Iftime l-a avut în grădină, la FC Botoșani, pe Olimpiu Moruțan, în perioada 2016-2018. Fotbalistul a plecat atunci la FCSB pentru 1,2 milioane de euro, iar în 2021 a făcut pasul...

-->