Agenții comunitari din municipiul Botoșani au identificat 12 elevi care absentau de la ore, în timpul unei acțiuni desfășurate luni dimineață, pe care i-au condus înapoi spre școală, transmite Poliția Locală (PL) într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, elevii au fost găsiți în apropierea școlii profesionale de pe strada Cornișa nr. 5. Polițiștii locali i-au contactat pe profesorii responsabili în vederea monitorizării acestora și au organizat o activitate de informare în zona Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”.
„În perioada următoare vor fi monitorizate instituțiile de învățământ pentru prevenirea evenimentelor nedorite și combaterea absenteismul școlar”, precizează reprezentanții PL.