Eleva care a născut între probele de Bac, sfat pentru mamele minore: „Nu renunțați la școală. Eu merg la facultate”

O elevă de 19 ani, dintr-un orășel din regiunea Moldovei, a născut un băiețel între probele de la Bacalaureat și a luat examenul cu media 6,63. Proba la alegere a profilului, la Geografie, a susținut-o de pe patul maternității.

Alexandra a început să aibă contracții cu jumătate de oră înainte să se încheie proba de la Matematică de la Bac, pe 27 iunie. A mai rezistat o jumătate de oră și apoi a mers direct la spital.

Fata din Târgu Neamț a vorbit în exclusivitate cu Libertatea despre experiența ei, din dorința de a transmite un mesaj de susținere pentru mamele minore.

„Am făcut o ecografie și doamna doctor a spus că am început să am dilatație. La o oră jumătate după ce am ieșit de la Bac am născut. Adică am avut două ore de travaliu. Înainte eram speriată că nu știam cât ține. Am avut dureri mari în alea două ore, dar a trecut foarte repede, iar doamna doctor a fost lângă mine și nașterea a decurs bine”, a povestit fata.


6,60 la Bac, bebelușul – 9 la naștere

A născut un băiat sănătos de 3,6 kilograme care a primit la naștere nota 9. „Fiindcă n-a plâns, era prea liniștit”, explică tânăra mamă, care vede și ea ironia în asocierea dintre notele lor, ale părinților, și cea dată la naștere copilului.

„Tatăl a reușit și el să ia Bac-ul, avem doar trei sutimi diferență, el are 6,60, eu, 6,63. Am învățat împreună înainte de Bac”, spune Alexandra.

Eleva a luat 6,25 la Română, 5,95 la Matematică și cea mai mare notă la Geografie, 7,70. Ca să promovezi examenul de maturitate trebuie să ai media aritmetică a celor trei probe scrise mai mare de 6 și fiecare notă mai mare de 5.

„Am luat notă destul de bună la materia la care am susținut examenul în spital – 7,70, Geografie. Ba chiar când am susținut proba în spital am avut mai puține emoții ca la probele din clasă, doamnele supraveghetoare au fost foarte drăguțe cu mine”, povestește eleva.

Diriginta i-a fost alături, alți profesori nu au știut de sarcină Era cât pe ce să lase ultima probă pentru sesiunea din toamnă, dacă nu era susținută de medicul ei.

„Doamna doctor m-a ajutat mult, eu eram indecisă dacă să dau examenul și dumneaei mi-a spus: ai timp, te odihnești, eu îți fac cererea și mâine dai Bacalaureatul. Am urmat sfatul ei și l-am dat”.

Apoi, și diriginta ei a încurajat-o pe tot parcursul școlii.

„Mi-a fost mult alături, m-a ajutat cu tot ce a putut, mi-a spus să o solicit când am nevoie de un sfat, m-a ajutat și cu actele cu prenatalul”, a povestit tânăra. 

Mai mult, diriginta a fost și foarte discretă cu situația Alexandrei. „Profesorii ceilalți nu prea au știut, a fost un șoc și pentru ei când au aflat, eu aveam și burta micuță, slăbuță, nu s-a observat. Dar sunt destul de mândri că, chiar dacă am fost însărcinată, am reușit să iau Bac-ul”.


„Nu renunțați la școală”

Tânăra înțelege cât de speriate trebuie să fie elevele care află că sunt însărcinate și mai e și teama de a nu fi judecat. Sfatul ei este însă să nu-și pună pe pauză educația. 

„Să nu renunțe orice ar fi la școală, copilul, chiar dacă vine, nu te oprește din nimic. Eu însărcinată fiind am putut și să învăț, și să merg la școală. Doar dacă e o sarcină cu probleme cred că ar fi mai dificil, dar nu trebuie să renunțe la școală pentru nimic! Să aibă grijă la sănătate, să verifice mereu sarcina, ca să fie sigure că bebelușul e bine. Și orice ar fi, să nu renunțe la școală!”.

Acum împreună cu tatăl copilului caută facultatea potrivită, le-ar plăcea să studieze Economie sau Contabilitate. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns unul dintre cei mai sângeroși criminali din Botoșani să fie finanțat de femei!

astăzi, 08:21

Astăzi este unul dintre cei mai înstăriți deținuți din penitenciarul de maximă siguranță în care este încarcerat. Criminalul este acum finanțat de o femeie, care i-ar fi fă...

Se închid toate oficiile poștale: ”Nu sunt profitabile și nu au niciun viitor!”

astăzi, 07:53

Valentin Ștefan a făcut declarațiile în timpul evenimentului European Digital Commerce Summit 2024. Directorul companiei a spus că motivul pentru care spațiile rămân deschise este di...

Înainte de partida cu FCSB, Iftime anunță ”primă dublă” pentru jucători. ”Vrem să facem meciul vieții!”

astăzi, 07:30

Omul de afaceri i-a oferit o replică acidă lui Gigi Becali, care a declarat că echipa lui se poate impune cu 2-0, inclusiv cu portarul Vlad în câmp. Joi, de la ora 20:00, între...