Durere fără margini la Ibănești. Primul muncitor care a murit în fabrica de lactate a fost înmormântat

Comunitatea din Ibănești a fost copleșită de durere, miercuri, la înmormântarea primului muncitor decedat în tragicul incident de la fabrica de lactate locală. Bărbatul a lăsat în urmă o fetiță de doar nouă zile.

Bărbatul, care și-a pierdut viața după ce a intrat într-un bazin adânc de 6 metri, lucra la fabrică de doar două luni și, potrivit familiei, nu avea contract de muncă. El lasă în urmă o soție îndurerată și o fetiță de doar nouă zile.

 

În cursul zilei de joi, vor avea loc înmormântările altor două victime ale accidentului, iar vineri va fi înmormântată cea de-a patra persoană decedată. Vorbim despre oameni care au lăsat în urmă familii îndurerate, inclusiv copii care acum își așteaptă răspunsurile de la autorități cu privire la tragedie.

Incidentul s-a petrecut duminică și a fost unul dintre cele mai grave accidente de muncă din istoria recentă a județului Botoșani.

ITM Botoșani, anchetă pentru a stabili împrejurările tragediei

Patru bărbați, cu vârste între 43 și 56 de ani, și-au pierdut viața după ce au intrat în bazinul de decantare din curtea fabricii de lactate din Ibănești, printre aceștia fiind și patronul fabricii, Radu Tudose.

Valeriu Bulubenchi a intrat fără protecție în bazinul de decantare din curtea fabricii, iar la scurt timp, din cauza gazelor nocive, s-a prăbușit la pământ.

Îngrijorați, doi colegi de-ai bărbatului au încercat să-l ajute și au intrat după el în bazin, dar au avut parte de aceeași soartă. După ce niciunul dintre muncitori nu a mai ieșit la suprafață, patronul firmei a încercat să îi salveze și a intrat după ei în bazin, dar i s-a făcut și lui rău.

Valeriu Bulubenchi și colegul său Mitică Racu s-au stins chiar la locul tragediei, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul SMURD, în timp ce un alt muncitor, Viorel Secrieru, dar și patronul fabricii, Radu Tudose, au fost duși la spital, unde au decedat câteva ore mai târziu.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs această tragedie. Pe de altă parte, și ITM Botoșani a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia, încadrată ca accident colectiv de muncă, potrivit Gândul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...