Două tinere au făcut ravagii în Botoșani. 35.000 de lei furați din cinci locuințe, prin metoda ofertei

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Botoșani efectuează cercetări sub aspectul comiterii a cinci infracțiuni de furt comise de către două femei cu vârstele de 30 și 25 de ani, din județul Galați, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, în urma probatoriului administrat de către polițiști s-a stabilit faptul că în perioada februarie- septembrie 2020, cele două femei ar fi pretins că ar fi  reprezentante ale unor societăți comerciale, ulterior s-ar fi împrietenit și ar fi oferit spre vânzare la prețuri promoționale, produse de curățenie, persoanelor vârstnice cu venituri mici.

 

„În momentul în care ar fi ajuns la locuințele victimelor, una dintre femei ar fi distras atenția acestora. Ar fi solicitat cuponul de pensie pentru a vedea daca „se încadrează” pentru a primi produsele respective la un preț redus, iar cealaltă femeie ar fi sustras diverse sume de bani din locuință. Astfel, prin acest mod de operare, cele două femei ar fi sustras 7.000, 9.000, 5.500, 12.000 și 1.500 de lei din locuințele a cinci persoane cu vârstele cuprinse între 70 și 94 de ani din municipiul Botoșani”, arată Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infacțională este de 35.000 de lei.

Pe 13 octombrie a.c., polițiștii botoșăneni cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Galați au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința celor două femei.

Au fost ridicate obiecte de îmbrăcăminte, sume de bani, aparatură electronică, legitimații de angajați ai unei societăți comerciale, precum și produse de curățenie de tipul celor oferite victimelor.

„În urma acestor activități, fiind confruntate cu probatoriul administrat în cauză, cele două femei de 30 și 25 de ani, au încheiat acord de mediere cu toate cele cinci victime, achitând integral prejudiciul cauzat acestora prin activitatea infracțională”, mai transmite Nenișcu.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, urmând ca la finalizarea cerecetărilor să se propună soluție procedurală.

__________________________

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din locuinţe, poliţiştii recomandă:

- Asiguraţi o bună luminozitate în casa scării şi în faţa apartamentului;

- Dacă intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon, nu permiteți accesul decât persoanelor cunoscute, pe care le așteptați în vizită;

- Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că sunt de la companiile de utilități ( gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi reprezentanți a unor supermarketuri/vânzători ambulanţi ce oferă gratuit (ori la preţuri avantajoase) diferite produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru scurt timp;

- Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat poliția și alertați vecinii.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un urs "evită" în ultima clipă să fie călcat de mașină. Imaginile care au revoltat Internetul!

Tuesday, 8 July 2025

O filmare cu un urs, aproape lovit în mod intenționat de o mașină pe o șosea din Argeş, a emoţionat internetul. Pe imagini se vede cum animalul sare speriat şi se ferește aproape î...

Două femei şi un minor, transportați la spital în urma unui accident produs într-o localitate din Botoșani! (Foto)

Tuesday, 8 July 2025

Salvatorii botoșăneni au intervenit în urmă cu puțin timp la un alt accident rutier produs în localitatea Dorobanți. În eveniment au fost implicate două autovehicule. La loc...

Ministrul Sănătății susține că mita în spitalele publice nu mai e un „fenomen atât de răspândit”: „Sunt cazuri izolate, de netolerat”!

Tuesday, 8 July 2025

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a spus marți, că nu acceptă ca medicii din spitalele publice să pretindă mită pentru serviciile medicale. Întrebat ce va face pentru a combate ...