Dosar penal pentru un tânăr care a condus beat și fără permis o mașină furată din familie

Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Corni, este cercetat penal de polițiștii botoșăneni pentru trei infracțiuni săvârșite la regimul rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Potrivit sursei citate, polițiștii au fost sesizați astăzi, prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din Corni a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, însă șoferul s-ar afla sub influența alcoolului.

 

Când au ajuns la fața locului, băiatul le-a povestit oamenilor legii că a sustras autoturismului cumnatului său pentru a merge la un prieten, însă cumnatul său nu știa acest lucru.

Mai mult decât atât, polițiștii au aflat că acesta nici nu are permis de conducere, iar când l-au pus să sufle în etilotest, aparatul a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, individul a fost condus la o unitate spitalicească pentru a i se recolta probe de sânge.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...