Doi cetățeni din Republica Moldova au încercat să ajungă ilegal în Franța. Au fost opriți de polițiștii de frontieră, după ce au trecut râul Prut

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat doi cetăţeni din Republica Moldova, care au încercat să intre ilegal în România.

Cei doi au fost depistați de polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut – I.T.P.F. Iași, marți, în jurul orei 12:00, în cadrul unei acțiuni organizate în zona de frontieră. În urma schimbului de date și informații cu autoritățile de frontieră din Republica Moldova, indivizii au fost prinși, după ce au trecut râul Prut.

 

Persoanele în cauză au fost reţinute şi conduse la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că cei doi tineri în vârstă de 16, respectiv 20 de ani sunt cetăţeni moldoveni, nu au asupra lor documente de identitate şi au declarat că au trecut ilegal frontiera de stat în România, din dorinţa de a ajunge în Franţa la muncă.

„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoanele fiind preluate de autorităţile din R. Moldova, în vederea continuării cercetărilor”, precizează Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Botoșani.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...