Minoritățile sexuale din România sunt adesea victimele discriminării, ale bullying-ului, ele fiind de multe ori agresate atât fizic cât și verbal. Mai ales în țările comuniste, membrii comunității LGBT (comunitatea lesbiană, gay, bisexuală și transsexuală) își ascund adesea orientarea sexuală și trăiesc cu frica de a nu fi renegați de societate sau de familie.
Despre homosexualitate se discută rar în societatea românească și uneori problemele de acest gen par a fi tratate ca probleme de rang doi.
G.E.L este din Botoșani și este lesbiană. A ales să-și ascundă identitatea pentru a -și proteja părinții, supuși de-a lungul timpului la diferite abuzuri și injurii din partea societății și a familiei.
G.E.L, așa cum o vom numi în continuare, are 26 de ani și a absolvit un colegiu de renume din Botoșani și Facultatea de Medicină Veterinară din Iași. În prezent profesează ca medic veterinar în cadrul unei clinici din Constanța.
Botoșăneanca a acceptat să vorbească despre ce înseamnă să ai o altă orientare sexuală în România și despre cum sunt văzuți homosexualii și lesbienele în țara noastră.
Reporter: Cum e să ai o altă orientare sexuală în România?
G.E.L: E greu să ai altă orientare sexuală în România, și asta pentru că, deși se oferă dreptul la liberă exprimare nu e chiar atât de liberă. De obicei e mult bulling și oamenii ne privesc diferit. Nu înțeleg că este un lucru normal care apare și în rândul animalelor și există de mii de ani pe pământ. De-a lungul timpului, personal nu am fost agresată fizic dar am fost jignită de multe ori.
Cum ți-ai descoperit orientarea sexuală, când ți-ai dat seama că ești atrasă de persoane de același sex?
La vârsta de 13 ani mi-am dat seama că ceva nu este în regulă cu mine, impropriu spus... Dar atunci am simțit că ceva este diferit. Până atunci, copilăria mea a fost absolut normală. E drept că nu-mi plăcea să mă joc cu păpușile, dar lucrul acesta nu reprezintă neapărat un stereotip. Prima relație cu o fată am avut-o la vârsta de 15 ani.
Când au aflat părinții tăi și care le-a fost reacția?
Deși bănuiau de mult timp, părinții mei au aflat adevărul mult mai târziu, pe la 24 de ani, atunci când eram pe băncile facultății.
La început, au existat certuri în familie dar fiind singurul copil, părinții m-au acceptat așa cum sunt. Mama mea a fost mai supărată nu pentru că a aflat ci pentru modul cum a aflat, rudele fiind cele care au înștiințat-o. Atunci mătușa mea i-a reproșat mamei că „a crescut o dezamăgire pentru familie” sau că bunica „se întoarce în mormânt când vede ce fac eu pe pământ”. Nu a fost plăcut...
Eram conștientă că va veni momentul când părinții mei vor afla dar nu am avut niciodată curajul să le spun adevărul. Mi-a fost frică să nu fiu interpretată greșit.
Dar mă bucur că în prezent am o relație foarte bună cu ei și discutăm deschis despre acest lucru.
Momentan te afli într-o relație cu cineva?
În momentul de față nu sunt într-o relație. Am încheiat-o în urmă cu un an, după aproape patru ani în care am fost împreună. Motivul despărțirii a fost infidelitatea, dar nu din partea mea ci a partenerei mele. Dar, de-a lungul vieții, încercând să mă suprapun cu cerințele societății, am avut și relații cu bărbați. N-au mers! Dar am avut noroc de faptul că au fost oameni înțelegători. Cu toți bărbații cu care am fost împreună am rămas cei mai buni prieteni în momentul de față.
În Constanța, unde te afli acum, ai un cerc de prieteni?
Am toate categoriile de persoane în cercul meu de prieteni. În Constanța, aici unde lucrez, nu mi-am format momentan un cerc de prieteni. Prietenii mei au rămas cei din Iași și din Botoșani cu care am păstrat legătura. Chiar dacă sunt puțini, aș putea spune că pe ei mă pot baza oricând. Spre exemplu, cu cel mai bun prieten al meu din Botoșani ne cunoaștem de când aveam vârsta de 14 ani.
Care este relația ta cu Biserica?
La Biserică am mers în perioada copilăriei iar de pe la vârsta de 16 ani nu am mai mers pentru că nu mă identific cu credința ortodoxă. Cred în Univers, cred într-o energie care ne ajută dar nu o numesc Dumnezeu. Cu toate acestea, nu m-am gândit niciodată să-mi schimb orientarea religioasă.
Ai întâmpinat vreodată anumite impedimente la angajare?
Acum sunt angajată ca medic veterinar într-o clinică din Constanța. Se simte foarte mult diferența de mentalitate. La interviurile la care am participat în Iași, faptul că făceam parte din comunitatea LGBT a influențat în mod negativ decizia angajatorului. În Constanța am remarcat o schimbare de atitudine din partea șefului și a colegilor, au fost mai deschiși și m-au acceptat mai ușor. Dar cred că și în Botoșani aș fi fost acceptată pentru că, în fond, este vorba de performanțele pe care le realizez ca medic veterinar. Nu cred că ar fi interesat pe cineva ce fac în timpul liber și cu cine trăiesc.
Care crezi că sunt principalele motive pentru care mulți români sunt înverșunați de faptul că există și aceste persoane?
E vorba de mentalitate și de Biserică. Noi trăim într-un stat condus de Biserică. A fost o infracțiune până în anul 2001, atunci când s-a decriminalizat homosexualitatea în România. Am speranțe că românii vor continua să-și schimbe mentalitatea pentru că mulți au curajul de a recunoaște că sunt altfel.
Cum este privită minoritatea LGBT din punctul tău de vedere și ce crezi că lipsește din punct de vedere legislativ?
În ziua de azi s-au făcut foarte multe progrese. Față de acum patru ani, un timp destul de scurt, comunitatea LGBT este altfel privită și nu mai este atât de blamată. Aș vrea să ni se dea dreptul de a face parteneriatul civil pentru că este greu din punct de vedere legislativ.
Astfel, am putea beneficia de multe avantaje pe care le are un cuplu tradițional. Și bineînțeles, mi-aș dori să putem adopta un copil. Daca ar da această posibilitate și celor din comunitatea LGBT, cred că rata de adopție din România ar crește foarte mult.