Daruri de Crăciun pentru copiii din Botoșani, de la Fundația Antibiotice „Știință și Suflet”

Evenimentul a avut loc marți, 16 decembrie, în sala de festivități a companiei Antibiotice SA din Iași.

101 copii din familii numeroase au participat la serbarea de Crăciun organizată de Fundația Antibiotice „Știință și Suflet”, în parteneriat cu Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor. 

Întâlnirea a început la ora 12:30, când copiii s-au întâlnit cu Moș Crăciun, care le-a oferit darurile dorite, așa cum le-au scris în scrisori. Programul a cuprins și un moment artistic pregătit de copiii dintr-o familie înscrisă în programul de solidaritate „Sfântul Stelian”, dedicat sprijinirii familiilor numeroase.

 

Serbarea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Scrisori către Moș Crăciun”, susținut de Fundația Antibiotice „Știință și Suflet” încă din anul 2016. Prin acest proiect, copii din județele Iași, Botoșani și Neamț primesc anual daruri de sărbători, care includ atât produse obișnuite pentru această perioadă, dulciuri, haine sau jucării, cât și obiecte legate de pasiunile lor, precum cărți sau materiale pentru activități creative.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...