COVID. Încă doi botoșăneni răpuși de virus. Bilanțul victimelor din județ a ajuns la șapte

Numărul botoșănenilor răpuși de Covid-19 ajunge la șapte, după ce autoritățile au anunțat decesele a doi pacienți din județ, un bărbat și o femeie, de aceeași vârstă, infectați cu coronavirus, pe lângă cel al botoșăneanului de 74 de ani stins pe patul de spital la „Mavromati”, luni.

O femeie de 68 ani, din judeţul Botoşani, infectată cu noul coronavirus, a decedat pe Secția de Neurologie din Botoșani, în cursul zilei de sâmbătă, rezultatul pozitiv al testului venind după două zile de la survenirea morții.

 

Pacienta a fost internată la Spitalul Județean „Mavromati” pe 29 martie, suferind un accident vascular major. Pe 30 martie, a fost transferată la Neurologie. Pe 10 aprilie i-a fost efectuată testarea pentru Covid-9, iar rezultatul a venit peste trei zile, adică luni, pe 13 aprilie, după ce botoșăneanca a murit pe patul de spital. Aceasta suferea și de neoplasm.

În decursul zilei de luni, un bărbat de 68 de ani, din judeţul Botoşani, infectat cu coronavirus, a decedat pe secția de Reanimare a Clinicii de Boli Infecţioase din Iaşi.

Acesta a fost internat la Spitalul Județean „Mavromati” pe 28 martie, pe 29 martie i-au fost recoltate probe în vederea testării pentru Covid, apoi a fost transferat la clinica de specialitate din Iași, pe 30 martie, unde a venit și rezultatul pozitiv al testului. A fost internat pe ATI, iar luni, 13 aprilie, a decedat. Pacientul suferea și de diabet zaharat.

Amintim că, tot în decursul zilei de luni, la Spitalul „Mavromati” din Botoșani a decedat un bărbat de 74 de ani, infectat cu coronavirus. pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Bărbatul suferea de afecțiuni cardiace și pulmonare și a fost internat pe secția Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” în urmă cu o săptămână.

La nivelul județului Botoșani, până marți, Direcția de Sănătate Publică a centralizat 200 de persoane infectate cu Covid-19.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...

Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!

astăzi, 13:38

În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...

Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)

astăzi, 13:23

Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...