Autoritățile au aplicat amenzi în valoare de aproape 300.000 de lei, în urma controalelor efectuate în centrele sociale din județul Botoșani, campania continuând cu o nouă etapă de verificare, dar și cu evaluarea psihologică a beneficiarilor, a anunțat joi prefectul Sorin Cornilă.
Potrivit acestuia, comisiile mixte de control au aplicat 231 de avertismente și 47 de amenzi cuprinse între 500 și 50.000 de lei, fiind constatate deficiențe în toate cele 68 de centre sociale autorizate. De asemenea, au fost descoperite cinci astfel de unități care funcționau clandestin, pentru care s-au trasat sancțiuni de circa 90.000 de lei, aproape o treime din suma tuturor amenzilor aplicate.
„Aceste verificări ne-au oferit o imagine reală a situației din acest moment. Situația generală necesită îmbunătățiri, o indică numărul mare de sancțiuni, amenzi, avertismente și măsuri de conformare. Le-am solicitat tuturor instituțiilor să verifice în continuare respectarea termenelor și măsurilor corective dispuse în actele de control. Rămân în analiză de ansamblu situațiile atipice de la nivelul județului Botoșani, vulnerabilitățile structurale și funcționale, posibilele cauze ale acestora, precum și necesitățile de modificare legislativă în acord cu cadrul normativ. Această analiză o vom realiza împreună cu instituțiile cu atribuții în domeniu și o vom trimite Guvernului României”, a afirmat Sorin Cornilă.
Oficialul a subliniat că acțiunile de verificare continuă. S-a constituit o comisie formată din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Direcției de Sănătate Publică, cărora li se adaugă un psiholog din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, corpul de control concentrându-se pe cele cinci unități de cazare vizate, dar și pe o clinică medicală din Botoșani.
„S-au găsit nereguli pe care încercăm în continuare să le reglăm. Vom trece în etapa a doua a activităților de verificare, după care la termenele care au fost date pentru reglarea deficiențelor vom reveni cu altă activitate. Nu contează dacă au palate acolo, nu ne impresionează clădirile. Tocmai de asta am apelat la DGASPC să ne dea un psiholog, care să aibă o discuție individuală și să facă o evaluarea a fiecărui pacient din centrele astea. Și le vom lua pe toate la rând. Avem în evidență toate persoanele, toate situațiile. Lucrurile nu stau pe loc”, a asigurat prefectul Sorin Cornilă.