În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, acțiunile de verificare a respectării măsurilor și a restricțiilor impuse în contextul pandemic actual au continuat. Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), s-au aplicat amenzi de circa 17.000 de lei, fiind constatate peste 80 de contravenții.
Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în întreg județul. Astfel, au fost controlate 119 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, la care se adaugă 102 mijloace de transport în comun.
„Echipele de control au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei, dintre acestea, 53 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 27 de sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea”, a detaliat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Ea a mai arătat că, printre incidente contraveniente descoperite în acest interval, se include o petrecere privată, organizată în localitatea Bădiuți din orașul Ștefănești, la care au luat parte circa 25 de persoane. Administratorul localului unde s-a desfășurat evenimentul, a fost sancționat cu amendă de 2.000 de lei.