Controale anti-COVID intensificate. Amenzi de 12.000 de lei aplicate într-o singură zi

Pe raza județului Botoșani, sub autoritatea Instituției Prefectului, în perioada stării de alertă au fost organizate acțiuni în sistem integrat cu celelalte structuri teritoriale ale M.A.I , precum și cu  sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică, DSVSA și ITM, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei.

Având în vedere creșterea numărului de cazuri Covid 19 din ultima perioadă, respectiv faptul că în municipiul Botoșani, comunele Adășeni, Suharău și Văculești incidența cumulată a cazurilor este peste 3/1000 de locuitori, autoritățile publice au instituit o serie de măsuri, pentru următoarele 14 zile, ce privesc localitățile enumerate, respectiv:

 

- purtarea în mod corespunzător a măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice din localitățile enumerate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani;
- este interzisă organizarea de evenimente private, atât în spațiile închise cât și deschise, cum ar fi restaurante, cămine culturale, baruri, cafele, săli/corturi de evenimente și nu numai;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă
- este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor care desfășoară activități de preparare, comercializare și servire a produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nonalcoolice, în interior;
- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în incinta acestora;
- este interzisă organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacol sau a concertelor și totodată este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.

Astfel, forțele de ordine împreună cu specialiștii din celelalte instituții cu atribuții de control, vor efectua controale pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile impuse prin lege, în special portul măștii de protecție.

„De asemenea, vom desfășura activități specifice și vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura de faptul că sunt respectate prevederile legale. Scopul lor nu este acela de a aplica sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Aceste restricții au ca scop limitarea infectării cu noul coronavirus, iar nerespectarea lor se sancționează potrivit legislației în vigoare. Precizăm faptul că în ultimele 24 de ore, în urma controalelor efectuate de către forțele de ordine au fost aplicate  81 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 12.000 de lei, 75 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurii de protecție individuală”, este mesajul Poliției din Botoșani.

(Comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MSM pentru articulații: Doze reale, așteptări corecte și mobilitate pas cu pas

astăzi, 21:24

Ce poate însemna MSM pentru durerea articulară MSM este prescurtarea pentru metilsulfonilmetan, un compus organic care conține sulf și care se găsește în suplimentele pentru articu...

Influența noilor tehnologii asupra modului în care ne petrecem serile de toamnă

astăzi, 20:21

Această schimbare nu ține doar de apariția unor dispozitive mai performante. Noile tehnologii au modificat însăși relația noastră cu timpul liber. Alegem ce urmărim, când înc...

Liga Campionilor: cele mai valoroase piețe de pariuri pentru fani

astăzi, 20:04

Liga Campionilor este una dintre cele mai urmărite competiții de club din lume, iar din sezonul 2024-25 a devenit și mai captivantă odată cu introducerea noului format. Mai multe echipe, mai mult...