Jandarmii au confiscat, marți, în Piața Centrală din municipiul Botoșani, 70 de pachete de țigări de contrabandă de la o femeie prinsă pentru a șasea oară comercializând astfel de produse, în ultimele două luni, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), Dan Izotov.
Potrivit sursei citate, deși a fost sancționată de fiecare dată cu amendă de 20.000 de lei, femeia a continuat activitatea, astfel că organele abilitate o vor cerceta penal.
„A depășit limita de 500 de pachete de țigări confiscate într-un an calendaristic, ceea ce constituie infracțiune, conform prevederilor Codului Fiscal, pedeapsa pentru această faptă fiind închisoarea de la 2 ani la 7 ani”, a precizat Izotov.
Actele de sesizare a organelor de urmărire penală vor fi înaintate către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.